Ne despărțim și rău ne pare...
Dedicat generației mele, în special clasei IV6 “A fost un vis frumos și ne-a trezit realitatea” – faimoasa propoziție a dirigintelui nostru. Patru ani am fost împreună și ne-am considerat o familie, chiar dacă unii nu întotdeauna făceau parte din ea, chiar dacă unii nu se simțeau „fii” ai acestei „generații de aur”. La început eram necunoscuți și ne feream unii de alții. Mai târziu, eram nedespărțiți. Dirigintele era mereu nemulțumit de noi și mărinimos ne-a pedepsit, sau mai bine spus ne-a „cinstit”. Chiar dacă mereu căutam lămâi prin „izvor” și lăudam somnul la ore, am mâncat grătare de unghii și spuneam la poezii-pedepse ca niciodată în viața noastră; ne pierdeam în lume ca și Chirița, eram frământați într-o pădure a spânzurațiilor, plângeam la zidirea Mirei în zidul mănăstirii și încercam să descoperim enigma Otiliei; mereu găseam alinare în cabinetul 23 alături de portretul eminescian, calculatorul supraîncărcat și mașina de xerox veșnic stricată... La întoarcerea din străluc...