Cuvinte...

În India chiar şi mersul pe stradă este o adevărată artă. Nu te poţi plictisi deloc pentru că mereu dai peste lucruri necunoscute şi cât se poate de ciudate. Mirosurile îmbietoare dar şi respingătoare te poartă pe străzile fără capăt şi fără logică. Ordinea caselor, numele străzilor şi curăţenia este pierdută în neant şi înlocuită de sute de oameni, tarabe cu mâncăruri, animale prietenoase şi noroi. Aerul este umed şi cald încât te transformă într-un pierde-vară fără un ţel şi fără prea multă energie. Cu toate acestea, ai suficientă putere pentru a trece prin toate câte te aşteaptă. Să luăm, spre exemplu, animalele. Crescând la ţară, eram mereu în contact cu animalele de casă. Străbunica mă punea să stau lângă ea în timp ce mulgea vaca, o hrănea, o mângâia şi spăla. Îmi spunea poveşti pentru a mă face să uit de miros, iar eu privind-o când pe ea, când pe văcuţă, parcă puteam vedea frica şi supunerea în ochii vacii. Ştia că după muls o să vină străbunicul care nu va mai fi atât ...

I recently returned from a 4-month sabbatical in India. Let's be clear about one thing - it was not a holiday. I most certainly cannot afford an occasional trip to India and stay there for the following 4 months just for the sake of it. However, I found a way to do it nonetheless. I applied for an internship abroad, I got the job, and I got paid to stay there and explore everything my little heart ever wished to explore. Now that I'm back home, everyone is asking me how was it? How did I like it? How do I find this experience? Long story short, I always tend to say it was a unique experience and that it was worth my time. Because it was, along with ups and downs, with good moments and bad moments... All in all, it was the most wonderful experience I've ever had in my entire life. But above all, it was the biggest lesson I have ever received. Are you curious enough to find about this experience that has changed my life in just 4 months? Then keep on reading.... Because the...

Undeva în cealaltă parte a lumii, pe un alt continent, într-o altă ţară şi într-un alt oraş, există o altă Curte de Argeş care îşi revarsă iubirea, durerea şi dorul asupra fiecărui vizitator. Tot în acestă Curte există şi o "mănăstire" care a fost construită din dragoste şi lacrimi. De data acesta nu este vorba despre Ana, ci despre împărăteasa musulmană Mumtaz care în urmă cu câteva veacuri bune şi-a abandonat soţul şi cei 14 copii trecând în lumea de dincolo. De durere, Manole cel mogul ( care făcea parte din dinastia mongolă ce a cucerit India), a promis  soţiei sale  pe patul de moarte că-i va construi un mormânt şi îl va vizita la aniversare. Dragostea-i imensa, însă, nu-i permitea să construiască un mormânt oarecare , ci o bijuterie de mausoleu. În incinta oraşului Agra, împăratul mogul Shah Jahan a construit timp de 22 de ani acest mausoleu cu pietre şi materiale de construcţie preţioase aduse din întreaga Asie şi Indie. Astfel a luat naştere cel mai mare, cel mai c...

       Trenul a sosit la timp in gara si a oprit doar pentru cateva minute, astfel incat zeci de oameni se impingeau si sareau in vagoane ca libelulele. E cunoscut faptul ca nu este usor sa primesti bilete de tren in India. Le poti cumpara, insa nu stii sigur daca ai un loc in tren. Cu biletul respectiv poti calatori insa nu ai unde sta, iar politia intra dintr-un vagon in altul verificand cate persoane stau pe un scaun. Daca vrei sa fii sigur ca ai un loc, va trebui sa iti cumperi biletul cu ceva timp inainte si sa astepti confirmarea. Ei bine, acesta nu era cazul nostru atunci cand ne indreptam spre Bikaner, orasul din desert. Sariseram si noi in vagon  incercand sa ne gasim locuri, pentru ca nici nu se punea problema sa stam in picioare timp de 10 ore, ba poate si mai mult. Erau cativa baieti care ne-au facut loc si erau de acord ca sa impartim scaunul.           O chestie "indiana" ciudata care ar t...

           Jaipur, din statul Rajahstan, este un oras mare, murdar, urat mirositor, aglomerat si cu bazaruri multe. Este cunoscut dupa denumirea de "orasul roz". Comerciantii inselatori si vanzatorii magazinelor te pandesc si te atrag cu tot felul de povesti si oferte. Iti ofera ceva de baut doar pentru a te face sa cumperi ceva de la ei, cu pretextul ca esti primul lor client pe care nu-l pot refuza si viceversa. Iti face un pret bun, pentru tine ca si strain este foarte bun mai ales atunci cand transformi in valuta ta, insa daca faci doi pasi si intri in urmatorul magazin, pretul e pe jumatate. Au o tactica de vanzare bine cunoscuta de toti cei care stau aici, insa ca si turist, te poti insela foarte usor si ramai fara bani la sfarsitul calatoriei.          Am ajuns dimineata pe la 10 si un pic si nu am stiut incotro sa o luam. Autogara murdara, plina de oameni si cu indicatoare in hindi, ...

         Pe langa mirosurile de mancaruri, pe strazi te lovesti de multe care te face sa te opresti si sa privesti gura-casca. Niciodata nu as fi avut ocazia sa intalnesc oameni care dorm pe strada, se spala pe strada, isi spala hainele, le calca, fac mancare, urineaza pe unde apuca, se tund, se barbieresc etc. La noi nici boschetarii nu se spala pe strada (sau deloc). Mergand cu autobuzul scolii, in fiecare dimineata observ ceva nou. Chitkara fiind o scoala particulara si de prestigiu, copiii care o frecventeaza fac parte din clasa sociala mai ridicata. Am ocazia sa le vad casele, cel putin pe din afara, si pe unul din parinti. De obicei tatal este cel care are un renume: doctor, avocat sau orice de genul. Iti poti da seama dupa felul cum sunt imbracati: un pantalon frumos cu o camasa sau o kurta de in. E o adevarata placere sa le privesti fetele bosumflate si adormite, in fiecare dimineata aceleasi.        Trecand de la haos la curat...

India a fost mereu pe lista cu tarile pe care doresc sa le vizitez. Nu m-am gandit, insa, ca mi se va implini visul atat de repede. Tocmai cand incepusem sa cred ca duc o viata plictisitoare, a avut loc aceasta calatorie care inca dureaza si incepe sa-mi schimbe viata. In momentul in care am ajuns in Doha, civilizatia parca a primit o noua semnificatie. Aeroportul a fost deschis anul trecut, renovat si stralucitor, cu indicatoare la tot pasul pentru orice. Nu ai cum sa te pierzi. Boardingul se face organizat, pe grupe, intai intra cei de la clasa I si cu boarding pass special, mai pe urma cei din zona 1 si apoi zona 2, 3 etc. Chiar si in sala pasagerii sunt asezati pe grupe. Facilitand de o conectiune de internet impecabila, abia mai tarziu observasem ca in jurul meu erau numai indieni. Nu e vorba doar de culoarea pielii diferita, insa am inceput sa vad diferite stiluri de imbracaminte cu mult mai colorate. De aici a inceput aventura mea cu ei.   In avion de la Doh...

        Nu știu de ce, dar orice film, orice serial, revistă, carte, poveste, ba chiar orice întâmplare curentă are de-a face cu prietenia, călătoria, împachetatul și mutatul. Exact așa cum mă simt eu luna aceasta. Dat fiind că urmează să se termine visul frumos care a început acum cinci luni, pe lângă faptul că am multe de făcut, încă mai am prea mult timp rezervat și pentru gândire.        A călători înseamnă mai mult decât a pune piciorul într-un nou oraș sau țară. Este mai mult decât a privi castelele și catedralele și a te plimba pe străzile împânzite de oameni. Să analizăm un pic acest fapt. Știm cu toții ce urmează după ce ne-am cumpărat biletul și am ales destinația: bagaje, cercetări și planuri, planuri, planuri. Mie nu-mi place să fac prea multe planuri pentru că deobicei nu-mi reușesc, prefer ca lucrurile să se întâmple spontan și natural. Dar! Când este vorba despre un voyage , atunci toate planurile sunt ale mele. Unde voi merge, ce ...

       Azi e sărbătoare. Ah, încă una?! De o lună tot așa o ducem, din sărbătoare-n sărbătoare. Iată-ne din nou în pragul unui nou an, întrebându-ne cum va trece, ce vom face și unde vom ajunge până la sfârșitul lunii a 12-a. Mai avem loc de întrebări? Nu știu de voi, însă eu mă-ntreb mereu de tot ceea ce mă înconjoară. Așa am făcut de mică. Niciodată nu înțelegeam de ce nu s-a întors Cenușăreasa după pantof (nu durează decât 2 secunde ca să-l ridici, oricum era în întârziere), cum a putut fi Scufița Roșie atât de oarbă încât să nu-și dea seama că vorbește cu lupul și nu cu bunică-sa (și, să fim serioși, a ieșit vie din burtă?!), de ce au fost atât de naive și limitate toate prințesele? Motivul pentru care o puneam pe mama să îmi spună aceeași poveste în fiecare seară nu era pentru că îmi plăcea povestea atât de mult încât nu mă mai săturasem de ea, ci pentru că voiam să înțeleg de ce și cum. Credeam că dacă o aud de mai multe ori, poate o să înțeleg. După aceea au u...

                     " I'm dreaming of a white Christmas… "  se aude în surdină în timp ce eu meditez asupra ornamentelor, curățeniei și gătitului. Nu au mai rămas decât două zile până la Crăciun. De pe geam se simt miresmele mâncărurilor spaniolești și mă întreb, ei oare cum se pregătesc pentru această sărbătoare? Ah, și nici măcar nu a nins. Afară sunt 10 grade C și pomul din Plaza Cervantes nu arată decât ca un oarecare copac de pe stradă.                     În timp ce îmi las imaginația să ia o pauză de la făcut planuri cum să inventez un pom autentic din ceea ce am pe acasă (având în vedere că nu am unul adevărat, nici măcar unul de plastic), la fel ca și în fiecare an, mă gândesc la această sărbătoare care ne paște. Ce este spiritul Crăciunului și cum îl putem simți? Se presupune a fi ceva magic, ceva sfânt. Se spune că fiecare dintre noi devine mai bun, mai generos, ma...

       Într-un orășel de la mancha  unde încă predomină catedralele medievale, căsuțele cu balcoane și flori, castelele care se lasă admirate la fiecare pas; în orașul natal al romancierului și dramaturgului Miguel de Cervantes, am ajuns și eu. Întâmpinată de mireasma copacilor și florilor din Plaza de Cervantes și de statuia poetului în toată grandoarea sa, m-am îndrăgostit instantaneu de acest oraș. Alcala de Henares. Un orășel situat chiar la periferia capitalei dar care se diferă de capitală totalmente.  Lăsând aglomerația Madridului în spate și apropiindu-te de Alcala, străzile încep să se strâmteze, să primească un contur. Casele sunt colorate și vii. Parcuri, copaci la tot colțul.       Așadar, un oraș bogat. Bogat în natură, bogat în arhitectură, bogat în istorie și chiar foarte bogat în populație tânără și vie. Încurajată de UNESCO și programul european Erasmus, Alcala de Henares primește cu porțile-i deschise studenți din toate pă...