Soare în ianuarie și eu "Cogito ergo sum"
Azi e sărbătoare. Ah, încă una?! De o lună tot așa o ducem, din sărbătoare-n sărbătoare. Iată-ne din nou în pragul unui nou an, întrebându-ne cum va trece, ce vom face și unde vom ajunge până la sfârșitul lunii a 12-a. Mai avem loc de întrebări? Nu știu de voi, însă eu mă-ntreb mereu de tot ceea ce mă înconjoară. Așa am făcut de mică. Niciodată nu înțelegeam de ce nu s-a întors Cenușăreasa după pantof (nu durează decât 2 secunde ca să-l ridici, oricum era în întârziere), cum a putut fi Scufița Roșie atât de oarbă încât să nu-și dea seama că vorbește cu lupul și nu cu bunică-sa (și, să fim serioși, a ieșit vie din burtă?!), de ce au fost atât de naive și limitate toate prințesele? Motivul pentru care o puneam pe mama să îmi spună aceeași poveste în fiecare seară nu era pentru că îmi plăcea povestea atât de mult încât nu mă mai săturasem de ea, ci pentru că voiam să înțeleg de ce și cum. Credeam că dacă o aud de mai multe ori, poate o să înțeleg. După aceea au urmat cărțile, filmele animate. Desigur că adoram să le vizionez dar asta nu însemna că mă împăcasem cu povestea ieftină comercializată și vândută copiilor…
Am ajuns la un moment dat în adolescență să mă întreb de ce mă întreb atât de mult și de ce e nevoie să cercetez tot ce mișcă?! Și au trecut ore, zile, luni și ani fără niciun răspuns…pană când, m-am împăcat cu ideea și chiar a început să-mi placă faptul că cuget, gândesc, măsor și analizez orice fapt, gând sau stare emoțională. De ce nu? Nu degeaba s-a străduit Descartes să ne lase proverbul lui faimos. Toate sunt aici cu un scop. Sau poate nu. Nu contează, scopul nostru nu este să le descifrăm întru totul pentru că atunci poate o să ne plictisim, după ce le știm pe toate. Nu face rău nimănui, însă, să ne punem câteva întrebări minuscule… care mai târziu se vor transforma în unele majore…iar mai apoi gigantice. Nu trebuie să însemne că vom găsi neapărat un răspuns. Poate răspunsul se găsește în întrebare, sau poate nici nu există. Ba chiar, poate să fie un răspuns atât de simplu încât suntem prea stupizi ca să ne dăm seama. Nu contează rezultatul, contează drumul parcurs, puterea, voința, sârguintatea și energia depusă. De ce să nu ne punem întrebări legate de propria noastră conștiință, existență…? Noi nu ne respectăm oare pe noi înșine?
Nu știu dacă ați observat, la mine totul se rezumă la întrebări. De ce fac asta? Pentru a vă ilumina pe voi, pe mine, pe toți. Pentru a da lumii știre că și eu știu să pun întrebări, să cercetez, să aberez chiar dacă la început pare fără sens… sensul apare mult mai târziu. Important este să începi, iar apoi, nu te vei mai putea opri.
Și pentru că tot suntem la capitolul întrebări, de ce nu ninge? E ianuarie, e iarnă, suntem încă în pragul sărbătorilor și nu avem zăpadă. E soare, cald și bine… iar eu mă plâng din nou. De ce?
Am ajuns la un moment dat în adolescență să mă întreb de ce mă întreb atât de mult și de ce e nevoie să cercetez tot ce mișcă?! Și au trecut ore, zile, luni și ani fără niciun răspuns…pană când, m-am împăcat cu ideea și chiar a început să-mi placă faptul că cuget, gândesc, măsor și analizez orice fapt, gând sau stare emoțională. De ce nu? Nu degeaba s-a străduit Descartes să ne lase proverbul lui faimos. Toate sunt aici cu un scop. Sau poate nu. Nu contează, scopul nostru nu este să le descifrăm întru totul pentru că atunci poate o să ne plictisim, după ce le știm pe toate. Nu face rău nimănui, însă, să ne punem câteva întrebări minuscule… care mai târziu se vor transforma în unele majore…iar mai apoi gigantice. Nu trebuie să însemne că vom găsi neapărat un răspuns. Poate răspunsul se găsește în întrebare, sau poate nici nu există. Ba chiar, poate să fie un răspuns atât de simplu încât suntem prea stupizi ca să ne dăm seama. Nu contează rezultatul, contează drumul parcurs, puterea, voința, sârguintatea și energia depusă. De ce să nu ne punem întrebări legate de propria noastră conștiință, existență…? Noi nu ne respectăm oare pe noi înșine?
Nu știu dacă ați observat, la mine totul se rezumă la întrebări. De ce fac asta? Pentru a vă ilumina pe voi, pe mine, pe toți. Pentru a da lumii știre că și eu știu să pun întrebări, să cercetez, să aberez chiar dacă la început pare fără sens… sensul apare mult mai târziu. Important este să începi, iar apoi, nu te vei mai putea opri.
Și pentru că tot suntem la capitolul întrebări, de ce nu ninge? E ianuarie, e iarnă, suntem încă în pragul sărbătorilor și nu avem zăpadă. E soare, cald și bine… iar eu mă plâng din nou. De ce?
Comments
Post a Comment