Haosul ordinar

         Pe langa mirosurile de mancaruri, pe strazi te lovesti de multe care te face sa te opresti si sa privesti gura-casca. Niciodata nu as fi avut ocazia sa intalnesc oameni care dorm pe strada, se spala pe strada, isi spala hainele, le calca, fac mancare, urineaza pe unde apuca, se tund, se barbieresc etc. La noi nici boschetarii nu se spala pe strada (sau deloc). Mergand cu autobuzul scolii, in fiecare dimineata observ ceva nou. Chitkara fiind o scoala particulara si de prestigiu, copiii care o frecventeaza fac parte din clasa sociala mai ridicata. Am ocazia sa le vad casele, cel putin pe din afara, si pe unul din parinti. De obicei tatal este cel care are un renume: doctor, avocat sau orice de genul. Iti poti da seama dupa felul cum sunt imbracati: un pantalon frumos cu o camasa sau o kurta de in. E o adevarata placere sa le privesti fetele bosumflate si adormite, in fiecare dimineata aceleasi.

       Trecand de la haos la curatenie, ajungi la Chitkara, scoala internationala cea mai populara de aici. Intr-adevar, este curata, frumoasa si noua. Are trei aripi: partea administrativa, aripa juniorilor (cresa, gradinita, clasele primare) si aripa seniorilor (clasele 4-12). Fiecare clasa are incaperea ei amenajata cu un calculator si tabla de scris, unde elevii isi petrec intreaga zi, cu exceptia orei de muzica, sport, dans si informatica pentru care merg in incaperi separate. Fiecare elev are dulapul lui care se gaseste in fata clasei, pe hol. Profesorii au sala lor care este impartita in birouri pentru fiecare, insa cei care sunt insarcinati cu dirigentia unei clase, trebuie sa stea cu clasa lor in pauza. O ora dureaza 40 de minute, elevii avand in total 9 ore pe zi si doua pauze - de gustare (10 minute) si de pranz (20 de minute). Din acest motiv, elevii se plimba mereu pe holuri, cerandu-si voie sa iasa de la ore cand si cum isi doresc ei. La parter exista o cantina unde bucatarul gateste zilnic mancare proaspata, vegetariana si condimentata.In jur de ora 13, atunci cand este pauza de pranz, cantina nu poate primi atatea persoane cate si-ar dori sa intre. De aceea majoritatea elevilor iau masa in clasa, ceea ce face si mai greu intretinerea curateniei. Exista femei de serviciu la tot coltul. Mi se pare ca am vazut mai multe femei de serviciu decat profesori. Ele stau pe holuri, la baie, afara, inauntru, in cantina, si sunt pregatite sa stearga, sa mature, sa curete, sa te serveasca mereu. Fiecare aripa are coordonatorul ei (care este, in fond, femeie). Barbatii, in afara de cei care lucreaza ca si paznici, soferi de autobuz sau conductori, nu se prea vad. Mai sunt vreo doi sau trei in partea administrativa si cativa meseriasi care se pricep la a repara una-alta prin scoala cand e nevoie. In rest,  toate cadrele academice sunt alcatuite din femei. Scoala are 22 de autobuze care sunt organizate pe sectoare, aduc copiii la scoala si ii intorc inapoi acasa dupa masa la ora 14:30. In fiecare autobuz, pe langa sofer, stau doi insotitori o femeie care face prezenta si ii ajuta pe copii cu locurile lor, si un tanar care ajuta copiii sa treaca strada si sa urce in autobuz. Toate bune si frumoase. Cel putin asa pare sa fie.

         Pot spune ca scoala stie sa lase o prima impresie foarte buna, insa cam atat. Daca e sa analizam sistemul de invatamant indian, ajungem la concluzia ca lasa de dorit. Din punct de vedere academic, din cate am observat eu pana acum (ca doar asta am de facut, de observat si de inlocuit), se da totul mura-n gura si nu se bazeaza nimic pe logica. Sper sa ma insel, promit ca o sa mai fac cercetari pe acest plan. Din punct de vedere educativ, elevii nu au educatie deloc. Unii spun ca este din cauza scolii, pentru ca au prea multe privilegii si drepturi aici; altii spun ca in toate scolile se intampla la fel. Tipetele si urletele in timpul pauzei la noi in scoli nici nu se ridica la nivelul tipetelor, urletelor, plimbarilor, certurilor, batailor in clasa in timpul orei, de aici. Dupa doua saptamani am ramas fara voce, tipand, la randul meu, pentru a-i calma si nimic nu s-a schimbat. Ca si semn de regret, se tin de urechi si spun "Sorry, ma'am!", dar continua sa faca prostii. Aceasta se intampla de fiecare data cand ii scoti afara sau ii pedepsesti. Isi cer iertare rostind vorbe goale in vant si continua sa faca prostii. Fara niciun sens! Nu poti ajunge la ei, nu le poti atrage atentia cu nimic. Unul vine sa te intrebe lectia, altul sa isi ceara permisiunea sa mearga la baie sau sa cante in clasa pentru ca se simte deprimat (si eu ma simt!), alta vine sa se planga ca o trage de par colegul de banca, si asa se invarte roata zi de zi. Nu le poti preda nimic pentru ca nu asculta. Nu le pasa ca tu scrii la tabla si vorbesti de una singura sau vrei sa explici ceva. De unde!

        Cu toate acestea, precum scolile asa si intreaga tara par a functiona foarte bine per ansamblu de-a lungul timpului. Exista elevi exceptionali si inteligenti care stau in banca lor si invata singuri pentru ca jumatate din ceea ce profesorul le-a zis nu au auzit, mai apoi sunt si din cei care nu asculta si nu ii intereseaza. Au atata energie incat nu au de gand sa o epuizeze in clasa cu cuvinte necunoscute, ci mai degraba ar face ceea ce le place. In autobuz in drum spre casa mai trag o tura de tipete, dupa care o data ce au ajuns in fata casei si dau ochii cu unul dintre parinti/bunici, isi pleaca capul si se transforma in mielusei. "Namaste, cum a fost azi?", ma intreaba bunicu-su. "Uh, a fost bine", raspund. Ce altceva as putea spune? Singurul lucru care ma bucura este melodia soneriei din timpul pauzei: Elvis Preasley- Jailhouse Rock!