Aterizand pe solul indian

India a fost mereu pe lista cu tarile pe care doresc sa le vizitez. Nu m-am gandit, insa, ca mi se va implini visul atat de repede. Tocmai cand incepusem sa cred ca duc o viata plictisitoare, a avut loc aceasta calatorie care inca dureaza si incepe sa-mi schimbe viata.

In momentul in care am ajuns in Doha, civilizatia parca a primit o noua semnificatie. Aeroportul a fost deschis anul trecut, renovat si stralucitor, cu indicatoare la tot pasul pentru orice. Nu ai cum sa te pierzi. Boardingul se face organizat, pe grupe, intai intra cei de la clasa I si cu boarding pass special, mai pe urma cei din zona 1 si apoi zona 2, 3 etc. Chiar si in sala pasagerii sunt asezati pe grupe. Facilitand de o conectiune de internet impecabila, abia mai tarziu observasem ca in jurul meu erau numai indieni. Nu e vorba doar de culoarea pielii diferita, insa am inceput sa vad diferite stiluri de imbracaminte cu mult mai colorate. De aici a inceput aventura mea cu ei.

 

In avion de la Doha la Delhi am stat langa doi greci care s-au imprietenit cu stewardul (tot grec) si nu puteam dormi de povestile lor. Incercam sa ascult ca sa si inteleg ceva, insa in afara de "ouzo", "ne" si "stylo" nu am inteles nimic. M-am straduit sa dorm tot drumul de trei ore avand in vedere ca pana atunci nu am prea avut parte de somn in ultimele 16 ore. Am ajuns la Delhi in aeroport si aproape ca m-am pierdut prin "Indira Gandhi". Trebuia sa imi iau bagajul si sa urc la plecarile interne, case sunt separat de cele internationale, pentru a-l inregistra din nou si pentru a primi boarding pass-ul pentru zborul spre Chandigarh. Am intrebat la doua ghisee si pe doi paznici pana sa gasesc totul. Am ajuns la poarta si am asteptat inca o ora jumatate, murind de foame si de somn, cu o durere de cap chinuitoare la care a mai contribuit si caldura de afara.

Multi mi-au zis ca indienii sunt foarte stricti si pun intrebari multe, politistul de la imigrari nu a scos o boaba in nicio limba. Noroc ca mi-a mai aruncat cate o privire ca sa stiu cand sa ma apropii si cand sa o sterg. Sa nu spun ca femeia de la vama (barbatii sunt controlati de barbati, iar femeile de femei - in spatele perdelelor) mi-a ras in fata auzind ca am venit sa predau: "You, a teacher? He! He!". Am uitat sa mentionez, am plecat din Budapesta marti la amiaza cand ploua si era frig, am ajuns in Doha seara pe la 7-8 ora locala unde s-au topit toate celulele din mine in momentul in care am scos nasul din avion. In Delhi am ajuns joi dimineata la 3, iar in Chandigarh abia pe la 8, moarta de oboseala.

Inca de aici, din aeroport, incepe contradictia. Pe cat de frumos si curat pare, pe atat strica imaginea acei oameni care dorm pe unde apuca: intinsi pe jos, prin baie, pe langa statui si palmieri... Inca de la prima vedere am invatat ca ceea ce este "frumos" si "sigur" pentru indieni, nu se compara cu ceea ce acesti termeni inseamna pentru noi - europeni si restul. Mai tarziu, am ajuns sa vad ca indienii au (prea) mult timp pentru orice, nu au punctualitate si isi schimba parerea de cel putin trei ori pana sa si faca ceva.