Cuvinte...

                Recent am văzut un comment  pe Facebook care m-a şocat pentru a nu ştiu câta oară. Văzând o profesoară de limba x (ceea ce înseamnă că a absolvit cel mai probabil Facultate de Filologie, poate chiar limba română/franceză - pentru că în Serbia doar asta este... enfin ) la o vârstă respectabilă şi cu un bagaj de ani de servici, să facă o greşeală cât se poate de banală , o aşa aparenţă nu poate decât să te şocheze. Să scrii a  câtea  şi nu a câta... Să fie oare vorba de o hipercorectitudine? Şi câte nu am mai văzut şi auzit în toţi acei ani de şcoala prin care am trecut. Ne simţim privilegiaţi să avem şcoli cu predare în limba română şi să facem parte din elevii/profesorii acestui învăţământ şi nici măcar să nu fim în stare să ne argumentăm cunoştinţele lingvistice? Jalnic. Îmi pare rău că am ajuns să vorbesc în aşa fel despre foştii mei profesori (şi nu numai), desigur că nu mă simt bine şi din cauza respe...

Cu perdelele lăsate, Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Și tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gandești la viața toată. Când din stele auroase Noaptea vine-ncetișor, Cu-a ei umbre suspinînde, Cu-a ei silfe șopotinde, Cu-a ei vise de amor. Și dacă norii deși se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. O toamnă care întârzie Pe-un istovit și trist izvor; Deasupra-i frunzele pustie A mele visuri care mor. Cum mângâie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii. Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde, Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde Par a fi snopuri gigantici de lungi suliţe de-argint, Toat-a apei, a pustiei şi a nopţii măreţie Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăţie, Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint. Te-ai dus, te-ai d...

Deobicei acele sentimente de singuratate incep intr-o bezna. Intr-o camera mica, inchisa si in intuneric. Sau intr-un pat imens in care stai intins singur, plangand. De multe ori te desprinzi de lumea reala si incepi sa traiesti in trecut, amintindu-ti orice alta memorie si intamplare decat cele petrecute in momentul de fata. Cateodata mai iei si o colie de hartie si scrii ceea ce te framanta. Nu stiu ce ajuta cel mai bine, insa stiu ca avem cu totii astfel de momente in viata. Cum sa trecem de ele? Nici asta nu stiu. Trec singure de la ele… Dintr-o data te trezesti din nou in lumea reala si nu iti mai amintesti de durere pentru un moment.  Asa trec zile, luni, ani… Si tot asa vor trece. Nu ne putem controla gandurile si nici sentimentele. Tot ceea ce incercam sa tinem inauntru, se pare ca intra si mai adanc in noi fara sa ne dam seama si se “lipeste” de subconstient. Acolo, pericol. Odata intrate, greu mai ies afara. Teama este si mai mare. Nu dorim sa aflam nimic despre noi ...