Ruinarea sau salvarea generaţiilor viitoare?
Recent am văzut un comment pe Facebook care m-a şocat pentru a nu ştiu câta oară. Văzând o profesoară de limba x (ceea ce înseamnă că a absolvit cel mai probabil Facultate de Filologie, poate chiar limba română/franceză - pentru că în Serbia doar asta este...enfin) la o vârstă respectabilă şi cu un bagaj de ani de servici, să facă o greşeală cât se poate de banală , o aşa aparenţă nu poate decât să te şocheze. Să scrii a câtea şi nu a câta... Să fie oare vorba de o hipercorectitudine? Şi câte nu am mai văzut şi auzit în toţi acei ani de şcoala prin care am trecut. Ne simţim privilegiaţi să avem şcoli cu predare în limba română şi să facem parte din elevii/profesorii acestui învăţământ şi nici măcar să nu fim în stare să ne argumentăm cunoştinţele lingvistice? Jalnic. Îmi pare rău că am ajuns să vorbesc în aşa fel despre foştii mei profesori (şi nu numai), desigur că nu mă simt bine şi din cauza respectului pe care încă le port, nu am comentat mai mult şi m-am abţinut de a le-o zice în faţă chiar.
Dar, să o luăm din altă privinţă - că la urma urmei nici nu e vorba de profesorii care deja au avut destule şanse la viaţa lor de a învăţa o limbă literară, măcar pe cea maternă (şi încă nu s-a terminat, niciodată nu e prea târziu pentru o împrospătare a memoriei), ci de elevi e cu mult mai important să se vorbească la acest subiect. Acesti copii inocenţi care încă se întreabă cum să-şi scrie numele corect şi dacă să pună cratimă acolo unde (nu)este nevoie, ei sunt în cea mai mare prăpastie din punct de vedere educaţional. Ei nici măcar nu sunt conştienţi cât de gravă e situaţia curentă. E păcat să vezi cum se prăpădesc generaţiile recente şi nu "asigură" niciun loc celor viitoare. Noi, cei care privim din exteriorul cercului educaţional şi care nu suntem implicaţi direct, ce măsuri putem lua? Eu am râs de multe ori în timpul orei când auzeam câte-o "gafă" de la profesori, dar şi mai de multe ori m-am rugat ca să fie ultima dată când o aud. Şi din păcate, nu era. Nu era decât un început. Dar oare e chiar vorba de "gafe", "fiţe", greşeli intenţionate? Aş vrea şi eu, dar NU. Nu este nici pe aproape, pentru că aceste persoane nu ştiu cum să facă greşeli intenţionate tocmai din cauză că nu ştiu cum a le corecta. Eu nu mă consider o persoană stăpână pe limba mea maternă şi recunosc că mai am multe de învăţat (nici nu mi-am dat seama câte nu ştiu până nu am intrat la Litere, iar acum, ca viitor profesor -desigur, mai trece multa apă pe Dunăre până atunci, dar cu scurtătura făcută de mine şi în viziunea mea de viitor, asta o sa ajung cel mai probabil-, nu pot decât să fiu cu mult mai atentă la aceste mici/mari greşeli), dar măcar eu nu pronunţ Paris şi Berlin cu accentul pe prima vocală şi ştiu să fac diferenţa între limba literară şi graiul vorbit la ţară. Se pare că nu toată lumea poate... măcar profesorii -exemplele noastre, dar nici ei.
Un viitor trist se pare că le aşteaptă pe generaţiile viitoare. Poate că în câţiva ani nici nu o să mai existe şcoli bilingve în Serbia, oricum avem profesori români puţini (dintre care pot număra pe degetele de la o mână pe cei într-adevăr buni). Păcat. Păcat că o să ne uităm limba-mamă şi nu o să mai ştim nici să citim, păcat că nu o să ne înfruntăm niciodată profesorii şi să-i corectăm, păcat că nimeni niciodată nu o să ia măsuri în legătură cu nimic legat de limbă. O să ne numim cu toţii etnici români şi nici măcar nu o să ştim ce înseamnă să fii român! Sau ne sârbizăm şi nici măcar nu acceptăm că suntem români. Nu pot spune nimic mai mult decât P-Ă-C-A-T !
*Chiar îmi pare rău de poporul meu şi dacă cineva are idei/propuneri în legătură cu ceva de mai sus, este rugat frumos să nu stea cu mâinile în sân ci să ia măsuri ACUM! Îmi cer scuze persoanelor care s-au regăsit în acest text, nu voiam să comentez prea mult, după cum am zis şi mainainte, din respect, pentru că aceşti oameni totuşi m-au învăţat ceva şi m-au pus pe picioare, aşa cum au putut şi au ştiut...iar cei care sunt buni se vor recunoaşte la fel de repede. Tot respectul meu pentru toată lumea! La urma urmei suntem cu toţii oameni şi nu cărţi vii. Tot ceea ce susţin este că îmi pare rău cum se nimiceşte totul...
Dar, să o luăm din altă privinţă - că la urma urmei nici nu e vorba de profesorii care deja au avut destule şanse la viaţa lor de a învăţa o limbă literară, măcar pe cea maternă (şi încă nu s-a terminat, niciodată nu e prea târziu pentru o împrospătare a memoriei), ci de elevi e cu mult mai important să se vorbească la acest subiect. Acesti copii inocenţi care încă se întreabă cum să-şi scrie numele corect şi dacă să pună cratimă acolo unde (nu)este nevoie, ei sunt în cea mai mare prăpastie din punct de vedere educaţional. Ei nici măcar nu sunt conştienţi cât de gravă e situaţia curentă. E păcat să vezi cum se prăpădesc generaţiile recente şi nu "asigură" niciun loc celor viitoare. Noi, cei care privim din exteriorul cercului educaţional şi care nu suntem implicaţi direct, ce măsuri putem lua? Eu am râs de multe ori în timpul orei când auzeam câte-o "gafă" de la profesori, dar şi mai de multe ori m-am rugat ca să fie ultima dată când o aud. Şi din păcate, nu era. Nu era decât un început. Dar oare e chiar vorba de "gafe", "fiţe", greşeli intenţionate? Aş vrea şi eu, dar NU. Nu este nici pe aproape, pentru că aceste persoane nu ştiu cum să facă greşeli intenţionate tocmai din cauză că nu ştiu cum a le corecta. Eu nu mă consider o persoană stăpână pe limba mea maternă şi recunosc că mai am multe de învăţat (nici nu mi-am dat seama câte nu ştiu până nu am intrat la Litere, iar acum, ca viitor profesor -desigur, mai trece multa apă pe Dunăre până atunci, dar cu scurtătura făcută de mine şi în viziunea mea de viitor, asta o sa ajung cel mai probabil-, nu pot decât să fiu cu mult mai atentă la aceste mici/mari greşeli), dar măcar eu nu pronunţ Paris şi Berlin cu accentul pe prima vocală şi ştiu să fac diferenţa între limba literară şi graiul vorbit la ţară. Se pare că nu toată lumea poate... măcar profesorii -exemplele noastre, dar nici ei.
Un viitor trist se pare că le aşteaptă pe generaţiile viitoare. Poate că în câţiva ani nici nu o să mai existe şcoli bilingve în Serbia, oricum avem profesori români puţini (dintre care pot număra pe degetele de la o mână pe cei într-adevăr buni). Păcat. Păcat că o să ne uităm limba-mamă şi nu o să mai ştim nici să citim, păcat că nu o să ne înfruntăm niciodată profesorii şi să-i corectăm, păcat că nimeni niciodată nu o să ia măsuri în legătură cu nimic legat de limbă. O să ne numim cu toţii etnici români şi nici măcar nu o să ştim ce înseamnă să fii român! Sau ne sârbizăm şi nici măcar nu acceptăm că suntem români. Nu pot spune nimic mai mult decât P-Ă-C-A-T !
*Chiar îmi pare rău de poporul meu şi dacă cineva are idei/propuneri în legătură cu ceva de mai sus, este rugat frumos să nu stea cu mâinile în sân ci să ia măsuri ACUM! Îmi cer scuze persoanelor care s-au regăsit în acest text, nu voiam să comentez prea mult, după cum am zis şi mainainte, din respect, pentru că aceşti oameni totuşi m-au învăţat ceva şi m-au pus pe picioare, aşa cum au putut şi au ştiut...iar cei care sunt buni se vor recunoaşte la fel de repede. Tot respectul meu pentru toată lumea! La urma urmei suntem cu toţii oameni şi nu cărţi vii. Tot ceea ce susţin este că îmi pare rău cum se nimiceşte totul...
Comments
Post a Comment