Cuvinte...

                    În această eră a tehnologiei avansate e ușor să scrii. Te așezi într-o poziție de 90 de grade, întinzi mâinile spre tastatura calculatorului și scrii. Apeși tastele. Este atât de simplu. Prima schiță a "Jurnalului Soldatului Rănit" am scris-o la ora 7 dimineața în autobuz pe drum spre școală, pe telefonul Nokia recent achiziționat. Aveam la dispoziție 20 de minute (cel mult) și un număr limitat de caractere. Lumea din jurul meu a încetat să existe pentru că eu nu vedeam și nu auzeam nimic. Eu eram ocupată cu scrisul. Degetul mare a luat-o razna apăsând pe taste, iar la un moment dat, când povestea devenise mai palpitantă, s-a blocat și telefonul. Am încălcat limita caracterelor disponibile într-un mesaj? Nu-i bai. Încep altul cât mai repede pâna nu uit ce trebuie să scriu. Cele 2 sau 3 mesaje erau salvate la 'Drafts' îndată ce am ajuns la școală. Întreaga zi am contemplat asupra textului cu frica de a nu uita de el c...

         E dimineață, ora 7:10 și nici măcar nu s-a crăpat de ziuă. Savurând un cappuccino de ciocolată amărui luat de la aparatul din gară, privesc bătrânele cum mătura peronul și o doamnă strigând după conductori într-o limbă nedefinită... Vântul rece îmi amorțește picioarele și lumea de lângă mine continuă să mă întrebe dacă trenul de la linia 7 merge la Vârșeț. De la curentul din gară care-mi zgâlțâie creierul răspund cu un ”Da” automat și somnoros. La întrebarea călătorului de lângă ”de ce nu este trenul mai colorat” nu mai pot răspunde și intru lăsând cafeaua care nu mă ajută deloc să zăbovească în coșul cu gunoi. Mă așez într-un loc mai ”izolat” și simt cum cele patru ore de somn își fac efectul. În mai puțin de două ore mă voi afla pe alt tărâm.         Încet, încet se ocupă și celelalte locuri din tren... Mă întreb, lumea asta unde merge sâmbătă dimineața? Privesc pe geam și mă pierd în mișcarea naturii de afară. Ajungem în vamă și ...