Suflete oribile





Dac-aș avea puteri supranaturale... O, dacă le-aș avea! Aș schimba-o-n lung și-n lat, cu tot cu gândurile ei. Aș întoarce-o și aș stoarce-o până ce-și va reveni...
E noapte și e frig. Rătăcesc pe holde. Imagine bizară. În urma mea am lăsat bucuria... În jurul meu se-ntinde un deșert din ce în ce mai larg, zbier după ajutor dar nu e nimeni. Sunt singură. Doar eu și luna deasupra-mi luminând, doar eu și cu mine. Sentimentul de frică mă acaparează și sufocă. Închid ochii și-i deschid repede. Mă trezesc în cameră. Afară plouă. Decorul nu s-a schimbat deloc. Bezna tot mai domină și frica-mi este cel mai bun prieten acum, după singurătate... Acum doresc să posed puteri supranaturale și să schimb totul.
De câte ori mă trezesc într-un deșert beznatic, sunt singură. Am nevoie de un suflet care se simte la fel în timp, ce înoată în întuneric, un suflet care mă înțelege și nu condamnă... Însă, nu mai există. Şi ori de câte ori îi prezic întoarcerea, mâ înșel...
Aș schimba-o și aș numi-o „Lumea sufletelor oribile” pentru că în orice unghi al ei, găsești unul.
Și ele nu se schimbă... Atât!

Comments

Popular posts from this blog

Sărbătorile din ziua de azi

Anul 2022: viitorul trecut

8 Things India Taught Me About Life