Capitolul 19

„Posibilităţile sunt numeroase atunci când ne decidem să acţionăm,

şi nu să reacţionăm.”

— George Bernard Shaw

A sosit și noul an cu noile sale pagini pe care ar trebui să le umplem, iar unii dintre noi poate deja au și început să o facă. Ceea ce trebuie să ne amintim este că pentru a scrie o carte avem nevoie în primul rând de inspirație. Fie că o găsim în artă, istorie, întâmplări, din vacanțe, experiențe sau pur și simplu din contactul cu alți oameni. Unii își găsesc muza în părinți, familie, alții în partenerul de viață, iar alții sunt insiși un izvor de inspirație. Eu, personal, găsesc inspirația oriunde. Dintr-un afiș, dintr-o convorbire, însă ceea ce am observat este că aproape mereu cele mai mari și cele mai importante izvoare de inspirație sunt: cuvintele și imaginația. Aceste două nu au sfârșit. Cuvintele nu se termină niciodată iar dacă sunt și întipărite, nici nu vor muri. Imaginația, la rândul ei, nu are capăt și nici nu trebuie să aibă. Un om trăiește o viață întreagă învățând doar pentru a afla că nimic nu știe, iar cu cât învață mai mult, cu atât știe mai puțin. Din aceasta putem conclude că știința unui om este limitată. Pe de altă parte, mintea unui om este incomparabil de liberă și largă. Gândurile nu se pot controla sau limita, imaginația dă roade la tot ceea ce facem, vorbim, visăm. Așa ceva nu are început și nici capăt, ci curge neîncetat. Alunecă prin minte ca o mătase și se scurge în neantul infinit. Fără de imaginație nu ar trebui sa existe om, persoană, personalitate.

Așadar, avem imaginație, avem și inspirație. Ce ne mai trebuie pentru a scrie o carte? Povestea, desigur. Îndată ce am găsit inspirația, începe povestea să se dezvolte ușor. Avem nevoie de un început, cuprins, și încheiere. Să spunem că începem cu ziua întâi. Revelionul, miezul nopții. Ce este diferit de acum un minut, cel de anul trecut? Nimic. Mai așteptăm o zi. Întâi ianuarie, sună promițător. Deja avem câteva gânduri, idei, planuri pentru următoarele 355 de zile. Pe cum zilele trec, așa se schimbă și starea noastră de spirit, se mai schimbă și gândurile, iar de planuri nici să nu mai vorbim. Cu toții începem un capitol nou în care ne dorim să fim mai buni, mai harnici, mai darnici, mai conștienți de viață, mai serioși sau mai liberi. Începem să lucrăm la acest capitol încet, cu fiecare zi mai mult, până când începem să pierdem șirul povestei. Unde am rămas? Undeva între rânduri. Oare să intrăm în disperare? Să luăm o pauză și vom continua într-o altă zi. Nu e decât începutul anului, avem timp cât un an întreg. Aici intervine realitatea. Avem timp să alergăm în stânga și în dreapta, avem timp să facem de toate, să mergem peste tot, să vorbim prea multe, să pierdem tot acest timp făcând nimic, și să ne mai plângem așa din când în când. Nu disperăm, mai există puțin timp și pentru a ne scrie cartea.

Nu ne dăm seama că timpul este relativ și nu este o posesie, iar povestea oricum se desfășoară de la sine. Ajungem la încheiere, atunci când ne amintim că ne apropiem de sfârșitul povestei și totuși parcă nu e cu nimic mai diferită decât cea de anul trecut. Încă una care se rezumă la niște planuri, țeluri, unele mai vechi, altele mai noi... niște cuvinte aleatori înșirate pe o hartie aproape murdară. Unde am greșit? Ce s-a întâmplat? Absolut nimic, când puteau să se întâmple foarte multe. La un fond de cuvinte și un stoc de imaginație nelimitat, e chiar rușine că nu s-a scris nimic nou. Povestea este atât de plictisitoare încât insuși creatorul ei adoarme citind-o. Acum disperăm?! Cam târziu ne-am dat seama că nu am lucrat la povestea noastră îndeajuns, că nu ne-am respectat dorințele, că nu ne-am luptat pentru ceea ce visăm, că nu ne-am dedicat scrisului propriului destin ci l-am lăsat să o ia pe un drum vecin; că pur și simplu nu am făcut nimic pentru noi înșine. Îți dorești o poveste minunată? Îți dorești o viață împlinită? Întrebarea mea este ai făcut ceva pentru tine anul acesta? Ia un pix și scrie! Ziua întai nu este decât umbra zilei de pe urmă, iar începutul este îsuși sfârșitul. Nu dispera și nici nu mai aștepta. Totuși, e vorba despre povestea vieții tale și nu despre o oricare alta, iar tu nu ai decât să își scri capitolul din șir. Pentru că nu există nimic ceea ce nu poți face, sau măcar încerca. Dacă reacționăm prea mult, ne pierdem printre rânduri și nu mai apucăm să acționăm. Niciodată nu este prea târziu și totodată trebuia să fi început mai devreme. Acțiune! Capitolul nou te așteaptă.