Pedeapsa orgoliului
Zilele acestea nu se vorbește decât despre situația curentă: Covid-19, izolație, carantină, numărul persoanelor infectate și, bineînțeles, tot felul de teorii de conspirație pe lângă. Ca să fim sinceri, nimeni nu știe dacă este vorba despre o mișcare politică, sau de vreun atac biologic, sau de cel de-al treilea război mondial, sau orice altă teorie propusă zilele acestea. Ceea ce știm cu toții este că acestui virus nu-i pasă dacă ești prințul Angliei sau țăranul de pe câmpul de la țară, nu-i pasă dacă ai tenul alb, galben, sau negru; dacă ai doctorate și diplome de elită; dacă ai bani sau ești sărac lipit pământului...la fel cum nu cunoaște nicio frontieră, graniță, sau obstacol. Această particulă de virus atacă corpul uman. Partea tristă este că nu cunoaște nici vaccin sau anticorp, atacă orice om în orice condiție. Pricepeți?
În timp ce unii au uitat că anual un număr dublu de persoane mor din cauza celei mai simple gripe, și un număr de zece ori mai mare reprezintă decesele de foame, cel mai simplu este să pună vina pe politicieni, pe medici și pe oamenii infectați care răspândesc virusul. Ceea ce nu realizează este că această problemă ne depășește pe oricare dintre noi, și de aceea este frica motivul oricărei decizii aduse anul acesta. Nu, Carmen, faptul că ai cumpărat 6 pachete de hârtie igienică și 10kg de făină și ulei nu te va ajuta cu nimic. Ba mai mult, doar te vei îngrășa mai mult și vei avea hârtie pentru următorii doi ani. Sper să o și folosești! Știu că sună cam dur, dar de ce să mă stresez la maximum pentru ceva ce eu (singură) nu pot schimba?! Și chiar dacă aș putea, nu aș ști cum.
Pentru că, hai să fim sinceri, oare ce ne lipsește acum când suntem în carantină? Nimic, așa-i? Avem acoperiș deasupra capului, avem apă potabilă, avem mâncare de casă, suntem alături de cei dragi și de familie, și avem timp la dispoziție pentru noi înșiși. Știți, acel timp de care ducem lipsa cu toții care suntem angajați și cu prea multe responsabilități: nu avem timp să ne odihnim, să dormim mai lung, să citim, să fim creativi, să facem curat prin casă mai detaliat decât de obicei, să încercăm rețete noi, etc. Știți, acel timp care părea că așa de repede trece și că nu am reușit să facem nimic. Acum parcă a stat, nu mai fuge, e cu noi. Acum parcă avem și prea mult timp la dispoziție, acum putem face toate aceste lucruri care nu am ajuns să le facem. În schimb, ce facem noi? Ne plângem. Căutăm vinovați. Scuipăm pe oricare pe care apucăm. Ne opunem oricărei regulă pentru că ”Ce, el/ea îmi spune!”... Încă nu ați priceput?
Bun, hai să ne imaginăm o altfel de viață pentru un moment. E timpul Coronei încă, dar e doar un nume a unei ”ere„ să zicem. Cu toții suntem infectați de același virus în același timp, doar că nu știm. Trăim normal, ne facem treaba de zi cu zi, totul ca și până acum. Dintr-o dată Carmen nu s-a prezentat la serviciu astăzi pentru că e bolnavă, are gripă, și și-a luat câteva zile libere. Ok, nicio problemă, viața merge mai departe, nu este nimic periculos. După faza cu gripa, Carmen se întoarce la serviciu și continuă cu activitățile ei de zi cu zi. Între timp și Mark tușește puțin, i-a fost rău vreo 2 zile, probabil a luat de la Carmen pentru că perioada de incubație a început cu 14 zile înainte de manifestarea primelor simptome. Dar e deja mai bine și nu își face griji. La o săptămână după toate acestea, Carmen își mai ia câteva zile libere pentru a avea grijă de mama ei care are la rândul ei gripă și este în spital, femeia fiind mai în vârstă și cu complicații de sănătate deja de câțiva ani. La zece zile după aceea, mama lui Carmen moare. În camera de la spital, patul de lângă ea a fost o altă femeie, Fatima, care și ea a murit de gripă cu două zile înainte. Carmen se simte nespus de rău, fiind purtătoare de virus Covid-19 și răspândindu-l în familie și la locul de muncă. Între timp nevasta lui Mark are o imunitate nespus de ridicată încât nu ține minte când a fost ultima dată bolnavă, în schimb fetița lor de 5 ani a început să manifeste câteva simptome de gripă. Nu va merge la grădiniță până la sfârșitul săptămânii ca să nu infecteze și pe ceilalți copii, și totul va fi bine până lunea viitoare. Luni, toată lumea s-a întors la activitățile și responsabilitățile sale, chiar și Carmen. Viața continuă. Nimeni nu are nevoie să facă panică sau să inducă frică înconjur, pentru că cu toții știu că există lucruri mult mai grave și mai urâte în viață și că după fiecare moment de acest fel trebuie să ne ridicăm și să continuăm viața.
Nu tu religie, nu tu bani, niciun statut și niciun nume nu te va mai salva vreodată. Acum depinzi tu de tine însuți. La fel ar fi fost într-o lume în care toți eram infectați și nici nu știam, iar ”gripa” aceea pe care o aveam ni s-ar fi părut nepericuloasă, însă chiar și atunci am fi fost mai responsabili și nu am fi dorit să fim noi cei care o răspândesc mai departe. Tot așa trăim și acum, doar că nu suntem toți infectați deodată (cel puțin nu încă!), ci suntem destul de iresponsabili încât ieșim afară, tușim și strănutăm în gura lumii și răspândim boala atât de rapid că nici nu ne dăm seama. Iar acum când, pentru a salva omenirea, trebuie doar să stăm în casă și să profităm de acel timp pierdut care acum ne stă la dispoziție, și când nu trebuie decât să mulțumim Cerului pentru tot ce avem; noi alegem să ne opunem, să ne plângem, să nu respectăm nicio lege a omenirii și a naturii. Nu, nu e Corona de vină, noi suntem. Virusul ne este doar pedeapsa!
Comments
Post a Comment