Suflet rural

În toiul nopții, pe când ți-e somnul cel mai dulce, se aude un zgomot la geam. Mă ridic din pat buimăcită și speriată. Trag perdeaua la o parte și prin întunericul de afară se vede cum copacii își apleacă crengile până la sol, frunze, hârtii și alte cele zboară prin aer și vântul șuieră din plin. Împrejur e alb. A venit iarna. Mă întorc înapoi în pat, încercând să evit oglinda. Într-o seară a venit tata acasă nervos rău. Își pierdea echilibrul și se plângea de dureri de cap. A mers lângă oglindă și, îndată ce-și privi chipul, s-a înverzit la față și a zis: „Să fiu al naibii”! A strigat la mama să aducă o pătură să acopere oglinda și ne-a zis nouă să nu ne privim noaptea în oglindă că îl vom vedea pe „al necurat cu coarne mari”. „O să apară ascuns după chipul vostru, nu e de joacă”! Spunând acestea, a băgat o frică în mine încât de atunci, nici eu, nici sora mea nu ne-am mai privit în oglindă decât dimineața în timp ce ne împleteam părul și eventual la anumite ocazii când trebuia să ne aranjăm puțin. Mă întind în patul încă cald și încerc sa adorm la loc, dar e imposibil. Sunt prea bucuroasă că afară ninge! Dimineață o să-l rog pe tata să ne scoată sania din pod, în sfârșit.

Dimineață, însă, era cu totul altă poveste. Imediat ce se crăpase de ziuă, a venit mama să mă trezească și să mă pună la lucru. Avea nevoie de ajutorul tuturor pentru a aduce lemnele în casă ca să nu se ude afară, în zăpadă. Apoi eu, fiind cea mai mare dintre frați, am ajutat-o la gătit. Trebuia să pregătească câteva duzini de colaci pentru colindători. La noi, obiceiul este ca în dimineața Ajunului să primim colindători cărora le vom da câte un colac cu un cârnat și ceva bani (depinde de starea materială). Privind-o pe mama cum frământă și întinde aluatul cu o tehnică precisă și impecabilă, la fel cum ajungeau nepoții și strănepoții mei să mă privească ani mai târziu, mă gândeam la casele în care voi merge cu colinda mâine zi. Sper să primim ceva bun de mâncare. Dintre delicatesele de Crăciun pe care le vom avea noi la masă se enumeră carnea de porc – porcul pe care tocmai săptămâna trecută l-am tăiat -,  cartofi “în patru” și „turte împăturate” cu gem de prune și gutui. Singura diferență dintre prânzul de Crăciun și celelalte mese din toiul săptămânii, este că de sărbători se face mai multă mâncare ca să rămână pe mai multe zile, de care ne plictisim mai repede. Sper să fac și ceva bănuți din colindă, ca să-mi pot cumpăra ciorapi noi. Perechea asta va trebui cusută mâine, înainte de a merge la biserică..

În dimineața Ajunului, m-am trezit la ora 7. M-am spălat pe față, m-am îmbrăcat în rochița croșetată de mine și de mama de anul trecut. Era nevoie să îmbrac și o pereche de pantaloni de lână pe dedesubt. În timp ce îmi împleteam părul blond și subțire, am pus și câteva picături de ulei de păr pe vârfuri. Am fost la oraș cu mama acum două săptămâni și am vândut brânză. Mama m-a lăsat să păstrez banii câștigați de mine, iar eu mi-am cumpărat o sticluță de ulei de păr. Știu că folosește și ea, acum îl putem împărți. În cap mi-am pus fularul și am împrumutat cojocul mamei căci eu nu am unul atât de gros. Odată cu ninsoarea, s-a pus și gerul. De la o zi la alta se simțea diferența majoră de temperatură. Geamurile erau înghețate, iar odată ce am părăsit casa, și fața mea înghețase. Până la ora 9 eram deja plecați toți frații în colindă. Nasul îmi era roșu încă de la prima casă la care ne-am oprit:

“Sorcova, vesela

Să trăiți, să-mbătrâniți

Ca un măr, ca un păr,

Ca un fir de trandafir….” și cam pe aici ieșea gazda afară. Restul colindelor nici nu se mai înțelegeau pentru că ei încercau să ne cheme înăuntru la căldură în timp ce noi cântam. Am intrat, am primit colacul și cârnatul, am urat “La mulți ani” și am mers mai departe. Având în vedere că era foarte frig afară, ne-am limitat doar la câteva case din vecinătate, după care ne-am întors acasă.