Zece negri mititei
A fost odată ca niciodată... Nu, nu este o poveste pentru copii. Citește în continuare. Au fost zece negri. Mititei. Pitici, vă întrebați? Nu. Erau considerați mici (de statură) pentru că trăiau într-o lume uriașă. Imposibil de uriașă și de complicată. Pe cât de imposibil era ca să trăiești și să muncești într-o astfel de lume, pe atât de mult se străduiau ei să facă acest lucru posibil. Cum au reușit? Acești mititei nu munceau nici pe, nici pentru bani, ci pentru singurul lucru care le era cel mai de preț: viața lor. Nu este vorba despre crimă, nimic de acet gen. Pur și simplu, munca acestor negrii le pune viața în pericol, iar când nu o mai pot duce pâna la un bun sfârșit, mor. În această lume uriașă mai există și albi, tot mititei. Ei se înmulțesc. Cei negri, nu. De ceea sunt și mai mulți. Zombi? Nu, dragii mei.
Astfel, acești mititei albi împreună cu cei zece negrii mititei, colaborează zi de zi, însă nu se pot implica unul în munca celuilalt. Fiecare își are menirea lui. Lucrează fără a se opri, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Non-stop. Nu, nu au timp să doarmă, și nici nu au nevoie. Atunci când uriașii dorm, acești mititei se înmulțesc și se regenerează -cei albi- sau intră în tura de noapte -cei negri-, care este un pic mai liniștită, însă tot atât de ocupată. Vă întrebați, deci, ce lucrează? O să vă explic o zi din viața lor. Fiecare alb are o suprafață proprie de care o îngrijește. Lucrează de cu zor și până seara ca și un miner prăpădit la acea suprafață pentru a o menține în cea mai bună formă și cât mai funcțională. Cei zece negri mititei, au și ei o suprafață a lor, însă la care lucrează cu toții împreună. Ceea ce face să fie pericolul mai mare în cazul lor, este că, atunci când uriașul se confruntă cu unele probleme (de orice fel), la ei apare furtuna. O furtună care inundă totul și după care, de fiecare dată, rămân mai puțini negri mititei. Imaginați-vă că ei trăiesc fără televizor la care să se prevestească vremea urâta de la meteo; ei trăiesc fără natură, fără plante, fără animale, fără hrană, după care să își dea seama de ce anotimp este; ei trăiesc fără soare, după care să stabilească ce parte din zi este și cât este ora; ei trăiesc fără internet, de unde să se informeze ca să stea departe de pericol pentru a supraviețui. Ei trăiesc fără aceste facilități, de care uriașii lor dispun și care, fără de acești mititei, nu ar exista. O undă electrică ajunge ca să îi pornească pe negrii și să-i pună la treabă. Aceste unde electrice, aceste impulsuri nervoase, sunt foarte frecvente. Ba, mai frecvente decât furtunile distrugătoare. Aceste impulsuri îi slăbesc pe mititei și totodată îi fac mai puternici. Aceste furtuni le iau viața și totodată le dă o lecție de viață. Așa este viața lor. Astfel trăiesc ei: mereu în chinuri. Fără muncă grea, nu vor supraviețui.
Ce se întâmplă atunci când rămân tot mai puțini negrii mititei? Cred că v-ați prins deja că este vorba despre o lume a uriașilor. În acești uriași trăiesc cei zece negri mititei împreună cu restul mititeilor albi. Ei lucrează pentru și cu uriașul. Ei îl coordonează. Atunci când un alb moare, se rănește, se îmbolnăvește, sau pur și simplu nu este capabil pentru a munci, uriașul își pierde un pic din echilibrul cotidian. Cu alte cuvinte, uriașul este și el rănit. Totul revine la normal îndată ce își revine si albul mititel (sau vine altul în locul lui). În schimb, atunci când moare un negru mititel, uriașul nu își pierde doar echilibrul, ci o parte din viață, o parte din amintiri, o parte din el. Oricât de mică ar fi partea acesta, este ciob din ciobul lui. Dinte din dintele lui. Bucățică din el și se simte. El poate simți lipsa unui singur negru mititel, atât de mititel încât pe uriaș îl doare atât de mult. Lumea mititeilor este, atunci, zdruncinată de un cutremur îngrozitor. Se panichează, se sperie, se plâng... și după ce totul trece, cei nouă negrii mititei continuă cu munca mult mai sârguincioasă pentru ca niciunul să nu mai piardă viața și pentru ca să nu se mai întâmple asta în veci.
Așa muncesc, zi de zi, oră de oră, pentru binele lor și pentru binele uriașului. Până când uriașul cade în plasa lumii lui, mai rănește un negru mititel, mai are loc câte un cutremur, și mai rămase opt... Și așa mai departe, până când nici toți albii mititei din corp nu îl mai poate ajuta pe uriaș, atunci când în cap, toți cei negri au murit, iar la rândul lui, moare și el.
Doamnelor și domnilor, așa funcționează mintea umană. Acum că știți, o sa aveți mai multă grijă de neuronii voștri, pardon, de cei zece negri mititei?! Nu uitați că ei își dau viața pentru ca voi să trăiți câteva momente de "plăcere/distracție". Oare merită?
"Zece negri mititei au păpat ouă
Unul s-a intoxicat și-au rămas doar nouă
Nouă negri mititei au plecat la înot
Unul s-a înecat pe loc și-au rămas doar opt
Opt negri mititei au mâncat castane coapte
Unul s-a fript tare rău și-au rămas doar șapte
Șapte negri mititei construiau la case
Unul și-a rupt un picior și-au rămas doar șase
Șase negri mititei încălțau opinci
Unul a alunecat și-au rămas doar cinci
Cinci negri mititei au plecat la teatru
Unul a jucat cam prost și-au rămas doar patru
Patru negri mititei au mâncat ardei
Pe unul l-a pișcat cam tare și-au rămas doar trei
Trei negri mititei au fost la război
Unul a fost împuscat și-au rămas doar doi
Doi negri mititei au tras cu tunul
Unul a murit din ei și-a rămas doar unul".
Astfel, acești mititei albi împreună cu cei zece negrii mititei, colaborează zi de zi, însă nu se pot implica unul în munca celuilalt. Fiecare își are menirea lui. Lucrează fără a se opri, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Non-stop. Nu, nu au timp să doarmă, și nici nu au nevoie. Atunci când uriașii dorm, acești mititei se înmulțesc și se regenerează -cei albi- sau intră în tura de noapte -cei negri-, care este un pic mai liniștită, însă tot atât de ocupată. Vă întrebați, deci, ce lucrează? O să vă explic o zi din viața lor. Fiecare alb are o suprafață proprie de care o îngrijește. Lucrează de cu zor și până seara ca și un miner prăpădit la acea suprafață pentru a o menține în cea mai bună formă și cât mai funcțională. Cei zece negri mititei, au și ei o suprafață a lor, însă la care lucrează cu toții împreună. Ceea ce face să fie pericolul mai mare în cazul lor, este că, atunci când uriașul se confruntă cu unele probleme (de orice fel), la ei apare furtuna. O furtună care inundă totul și după care, de fiecare dată, rămân mai puțini negri mititei. Imaginați-vă că ei trăiesc fără televizor la care să se prevestească vremea urâta de la meteo; ei trăiesc fără natură, fără plante, fără animale, fără hrană, după care să își dea seama de ce anotimp este; ei trăiesc fără soare, după care să stabilească ce parte din zi este și cât este ora; ei trăiesc fără internet, de unde să se informeze ca să stea departe de pericol pentru a supraviețui. Ei trăiesc fără aceste facilități, de care uriașii lor dispun și care, fără de acești mititei, nu ar exista. O undă electrică ajunge ca să îi pornească pe negrii și să-i pună la treabă. Aceste unde electrice, aceste impulsuri nervoase, sunt foarte frecvente. Ba, mai frecvente decât furtunile distrugătoare. Aceste impulsuri îi slăbesc pe mititei și totodată îi fac mai puternici. Aceste furtuni le iau viața și totodată le dă o lecție de viață. Așa este viața lor. Astfel trăiesc ei: mereu în chinuri. Fără muncă grea, nu vor supraviețui.
Ce se întâmplă atunci când rămân tot mai puțini negrii mititei? Cred că v-ați prins deja că este vorba despre o lume a uriașilor. În acești uriași trăiesc cei zece negri mititei împreună cu restul mititeilor albi. Ei lucrează pentru și cu uriașul. Ei îl coordonează. Atunci când un alb moare, se rănește, se îmbolnăvește, sau pur și simplu nu este capabil pentru a munci, uriașul își pierde un pic din echilibrul cotidian. Cu alte cuvinte, uriașul este și el rănit. Totul revine la normal îndată ce își revine si albul mititel (sau vine altul în locul lui). În schimb, atunci când moare un negru mititel, uriașul nu își pierde doar echilibrul, ci o parte din viață, o parte din amintiri, o parte din el. Oricât de mică ar fi partea acesta, este ciob din ciobul lui. Dinte din dintele lui. Bucățică din el și se simte. El poate simți lipsa unui singur negru mititel, atât de mititel încât pe uriaș îl doare atât de mult. Lumea mititeilor este, atunci, zdruncinată de un cutremur îngrozitor. Se panichează, se sperie, se plâng... și după ce totul trece, cei nouă negrii mititei continuă cu munca mult mai sârguincioasă pentru ca niciunul să nu mai piardă viața și pentru ca să nu se mai întâmple asta în veci.
Așa muncesc, zi de zi, oră de oră, pentru binele lor și pentru binele uriașului. Până când uriașul cade în plasa lumii lui, mai rănește un negru mititel, mai are loc câte un cutremur, și mai rămase opt... Și așa mai departe, până când nici toți albii mititei din corp nu îl mai poate ajuta pe uriaș, atunci când în cap, toți cei negri au murit, iar la rândul lui, moare și el.
Doamnelor și domnilor, așa funcționează mintea umană. Acum că știți, o sa aveți mai multă grijă de neuronii voștri, pardon, de cei zece negri mititei?! Nu uitați că ei își dau viața pentru ca voi să trăiți câteva momente de "plăcere/distracție". Oare merită?
"Zece negri mititei au păpat ouă
Unul s-a intoxicat și-au rămas doar nouă
Nouă negri mititei au plecat la înot
Unul s-a înecat pe loc și-au rămas doar opt
Opt negri mititei au mâncat castane coapte
Unul s-a fript tare rău și-au rămas doar șapte
Șapte negri mititei construiau la case
Unul și-a rupt un picior și-au rămas doar șase
Șase negri mititei încălțau opinci
Unul a alunecat și-au rămas doar cinci
Cinci negri mititei au plecat la teatru
Unul a jucat cam prost și-au rămas doar patru
Patru negri mititei au mâncat ardei
Pe unul l-a pișcat cam tare și-au rămas doar trei
Trei negri mititei au fost la război
Unul a fost împuscat și-au rămas doar doi
Doi negri mititei au tras cu tunul
Unul a murit din ei și-a rămas doar unul".
Comments
Post a Comment