India, tărâmul magic al culturilor strămoşeşti

„A fost odată ca niciodată o prinţesă care trăia într-un castel imens şi gol. Era doar ea şi tatăl ei care îi interzise să iasă afară din odaie. Construise cetatea în aşa fel încât fata să primească mâncare prin găurile din perete şi prin canalele special menite pentru apă. Castelul avea forma unui labirint din care puteai ieşi însă pe oricare uşă ieşeai, în acelaşi loc ajungeai, astfel încât mergeai într-un veşnic cerc. La mijloc era o curte cu o groapă. Se spune că acea groapă era pedeapsa fetei dacă ieşea din cameră, forţele malefice aveau să o atragă înăuntru şi va ardea acolo veşnic precum în infernul lui Dante.” Aceasta era povestioara pe care Alberto a inventat-o în timp ce vizitasem cetatea din Agra,  punându-ne tuturor un zâmbet pe buze. După o zi cu o căldură dogoritoare, această poveste venea precum o limonadă rece şi răcoritoare. O altă poveste pe care voi începe a vă spune uneşte toate celelalte povestioare, transformându-le într-una singură precum nişte state diferite care se unesc şi formează o ţară sau un subcontinent, mai bine zis. Această mica-mare poveste este India.

Pentru că orice poveste începe majestic, am hotărât şi eu să încep grandios prin a descrie cea mai frumoasă bijuterie a lumii care are mult mai mult de oferit decât pare. Undeva în cealaltă parte a lumii, pe un alt continent, într-o altă ţară şi într-un alt oraş, există o altă Curte de Argeş care îşi revarsă iubirea, durerea şi dorul asupra fiecărui vizitator. Tot în acestă Curte există şi o "mănăstire" care a fost construită din dragoste şi lacrimi. De data acesta nu este vorba despre Ana, ci despre împărăteasa musulmană Mumtaz care în urmă cu câteva veacuri bune şi-a abandonat soţul şi cei 14 copii trecând în lumea de dincolo. De durere, Manole cel mogul (care făcea parte din dinastia mongolă ce a cucerit India), a promis soţiei sale pe patul de moarte că-i va construi un mormânt şi îl va vizita la aniversare. Dragostea-i imensa, însă, nu-i permitea să construiască un mormânt oarecare, ci o bijuterie de mausoleu.

În incinta oraşului Agra, împăratul mogul Shah Jahan a construit timp de 22 de ani acest mausoleu cu pietre şi materiale de construcţie preţioase aduse din întreaga Asie şi Indie. Astfel a luat naştere cel mai mare, cel mai cunoscut şi cel mai preţios monument din lume - Taj Mahalul. O adevărată bijuterie care dă culoare, însemnătate şi valoare întregii ţări, tuturor culturilor şi oamenilor din India. Culoarea Tajului se schimbă precum ziua, jucând după placul soarelui. La lumina lunii ne încântă cu o culoare albastră de safir, la răsărit îşi împrumută o culoare trandafirie, pentru a se scălda seara la apus în albu-i maiestuos.

Monumentul este construit din cel mai perfect simetric punct de vedere, fiecare piatră avându-şi locul său şi însemnătatea sa. Mormântul lui Mumtaz este situat exact în mijlocul clădirii, stricându-i simetria cel de-al doilea sicriu din marmură - al împăratului, înmormântat mult mai târziu. O multitudine de simboluri prezente accentuează încă o dată însemnătatea acestei clădiri minunate. Baza rectangulară a Taj Mahalului este ea însăşi un simbol, iar poarta principală reprezintă voalul purtat de miresele indiene. O astfel de perfecţiune a fost asigurată de un arhitect iranian din anul 1631, când a început construcţia monumentului. Zice-se că acest arhitect, împreună cu oamenii lui, a fost omorât de împărat. În acest mod a evitat construirea unui alt monument nici măcar asemănător, ceea ce reprezintă un alt factor crucial la menţinerea autenticităţii acestui mausoleu. Din această privinţă, precum şi din toate celelalte puncte de vedere, Taj Mahalul este unic.

Din cauza căutării şi vizitării frecvente, Taj Mahalul este în pericol de închidere în următorii ani pentru a se menţine unic şi preţios de-a lungul mai multor veacuri. Turişti de pe întregul mapamond, dar şi indieni, vin să se fotografieze de la rezemându-se pe monument, până la a-l ţine de "vârf", în timp ce Mumtaz se odihneşte liniştită şi Shah încă plânge de durere. Din acestă suferinţă şi tragedie s-a născut cea mai preţioasă bijuterie pe care ochiului omenesc o poate întrezări.

Împrejurul acestui monument se întinde oraşul Agra. Un oraş sărac, cu oameni sârguincioşi şi harnici care muncesc zi şi noapte pentru a atrage turiştii care vin doar pentru a vedea Taj Mahalul. În incinta acestei mahale se pot întrezări hotele de câteva stele, iar drumurile întortocheate leagă bijuteria măreaţă a Indiei, de Agra Fort – fortăreaţa oraşului. Odată ce am intrat în această cetate, am simţit cu toţii cum am călătorit prin timp şi am ajuns într-o Indie antică foarte bine pusă la punct cu un sistem de apărare unic. Agra Fort este o cetate imensă, nu doar un turn şi cîteva ziduri care să-l înconjoare, ci o cetate într-o cetate într-o curte imensă a unui mic castel. Am intrat printr-o poartă imensă de unde s-a format un drum care ne-a dus singur pe unde trebuia să mergem, până când am ajuns în incinta cetăţii unde treceam prin mai multe intrări şi porţi, şi cumva tot în cerc ne învârteam. Din curtea interioară se puteau vedea odaiele de la etaj, toate aranjate proporţional una lângă alta, arătând atât de simplu încât cu toţii eram convinşi că ne vom descurca. Odată ce am părăsit curtea, ne-am pierdut unii de alţii şi, bineînţeles că ne-am rătăcit. De aici şi povestea lui Alberto despre prinţesa ostatică şi infernul lui Dante, pentru că oricum te învârteai, tot în curte ajungeai în faţa acelei gropi.

Adevăratul secret al fortăreţei din Agra, numită şi Red Fort (Fortăreaţa Roşie), se ascunde în clădirile ei care au fost construite de fiecare conducător mogul care venea la putere. Prima intenţie a acestei clădiri era de a apăra oraşul, însă mai târziu Shah Jahan, fiul lui Akbar a transformat-o într-un palat. De aceea acest monument a devenit un muzeu unic pentru că în incinta-i putem găsi mai multe cetăţi şi castele. Construcţiile au început în jurul anului 1565 şi au durat aproximativ opt ani, pe ruinele vechei fortăreţe a cărui dispariţie se datorează cutremului din 1505. Localizată la 2,5km de sora sa Taj Mahal, Agra Fort se întinde pe o suprafaţă triunghiulară de alţi 2 kilometri şi încă puţin sub protecţia UNESCO, pe malul drept al râului Yamuna. Are un turn cu vedere la Taj Mahal numit Muasamman Burj, un palat de sticlă şi oglinzi, un hol unde întâmpinau familiile regale şi personalităţile importante ale timpurilor, un palat alb din marmură, o moschee, şi o clădire spre ieşirea dinspre nord care era menită pentru comunicarea cu cei din afara cetăţii. Pe lângă toate aceste clădiri, palate şi turnuri, se întinde o grădină mirifică pe 85m pătraţi suprafata.

Ceea ce te marchează însă, nu este arhitectura şi nu sunt nici grădinile, ci acel sentiment care se trezeşte în tine când intri în aceste clădiri. Taj Mahalul m-a lăsat fără răsuflare. Era o căldură dogoritoare şi eram aproape leşinată de oboseală când am ajuns în faţa acestei bijuterii majestice, şi cu toate acestea nu mi-am putut lua vederea de la el. Puteam sta acolo în faţa lui zile întregi să-i admir pietrele preţioase, frumuseţea, luciul, să ne împărtăşim poveştile. O puteam simţi pe Mumtaz şi pacea-i veşnică, pe soţul ei sforăind liniştit alături de ea şi pruncul lor împăcat între cei doi părinţi. Mai puteam simţi şi sudoarea muncitorilor, greutatea pietrelor şi necazul lui Shah Jahan timp de cei 22 de ani cât dura construcţia Taj Mahalului, închipuindu-mi-l cum luptă pentru popor între timp şi îşi construieşte palatul în incinta cetăţii Agra. În imaginaţia mea, Shah poartă un turban colorat din ţesătură de aur şi o pelerină asortată, iar pe faţă i se poate vedea mândria şi încrederea de sine care a reuşit să-i ascundă durerea ani de-a rândul. Sub ochii lui s-au construit câteva clădiri ale fortăreţei roşii şi ceea ce urma să devină una dintre cele mai mari şi frumoase minuni ale lumii, tezaurul iubirii veşnice şi mausoleul cel mai mare din lume – Taj Mahalul!

Scriind aceste rânduri, m-am teleportat în India şi stau din nou neclintită în faţa monumentului alb de marmură, făcându-mi tot felul de poveşti în cap şi dorindu-mi să rămân acolo în faţa acelui simbol atât de puternic şi cu o semnificaţie majoră care uneşte toate popoarele, culturile, tradiţiile şi obiceiurile, formând o reţea incasabilă a omenirii bogată în istorie şi cultură. Aceste valori nu cunosc nici spaţiu, nici timp, ci zboară pe pelerina împăratului mogul răspândindu-se peste hotare fără limite. Acestea sunt sentimentele pe care le simţi în timp ce vizitezi aceste monumente, aceste minuni ale lumii la care mulţi turişti ajung neştiind ce reprezintă ele intr-adevar.