Atinge intangibilul

Nu te îneca acum ca țiganul la mal

Aceasta este expresia pe care am auzit-o foarte des încă din copilarie. De fiecare dată când aveam ceva important de rezolvat sau mă apucase panica, mama mea se straduia să îmi aducă aminte de aceast proverb. Uneori atât de des încât nu o mai puteam auzi deloc, încât am renunțat să mai cred în magia acestor cuvinte... până când, după douazeci de ani, viața m-a pus în colț și trebuia să iau mai multe decizii importante și de o greutate însemnată. Atunci mi-am amintit din nou cuvintele mamei care veneau ca o motivație de a nu renunța si de a mă lupta mai departe pentru visurile mele.

Există persoane cărora nu le pasă de viață, pentru care timpul s-a oprit și viața a stat. Există persoane pentru care viața merge mai departe după o logică oarecare pe care toată lumea o percepe. Și există persoane care trec pe lângă viața cu ochii închiși. Sau poate viața trece pe lângă ei și închide din ochi. La fel există și locuri unde timpul s-a oprit, unde lumea încă mai trăiește în acord cu niște reguli primitive și nu evoluează deloc. Mereu îmi imaginasem aceste locuri ca pe un lăcaș mirific în care odată ce intri nu mai vrei să ieși, unde există ceva ce te ține legat de acel loc și nu îți permite să mergi mai departe. Pur și simplu nu mai poți mișca de acolo. Poate tocmai de aceea lumea nu mai evoluează, ci se lasă condusă de loc, de persoane, de împrejurimi, de destin. Eu am reușit mereu să mă rup de acele locuri. Cum? Nu știu nici eu. Tot ce știu e că era foarte greu, dar am reușit. Iar acum, vă întrebați, unde sunt? În purgatoriu. Cu alte cuvinte, niciunde. Între ele toate și niciunde anume. Credeți că mă voi întoarce într-unul din locuri sau îmi voi găsi locul meu anume? Nu. Pentru că eu eram acea persoană care trecea pe lângă viață cu ochii închiși, iar acum viața îmi închide ușor ochii când trece pe lângă mine.

Fiecare persoană are un vis pentru care lupta cu foc, iar fiecare dintre noi avem mai multe visuri într-o viață. De obicei,vin unul după altul: mai întâi să creștem, apoi să terminăm școala, apoi să ne angajăm, să ne căsătorim și să ne formăm o familie, să ne îngrijim și să trăim liniștiți, să primim nepoți, să ajungem la o pensie alimentară, să ne trăim ultimile zile în pace...și așa mai departe. Nu toate vin deodată și nici într-o ordine anume. Uneori viața ne mai joacă feste și ne pregătește momeli pe care oamenii ușor le mușcă. Acestea sunt niște visuri de bază ale fiecărui om.

 Ceea ce eu numesc VIS sau ȚEL în viață sunt, însă, alte chestii cum ar fi: cultura, pacea, conștiinta, mintea sănătoasă, gândurile, curajul, zâmbetul onest, spiritul liniștit și fericit...și multe altele intangibile. A lupta pentru ceva ce nu există în adevăratul sens al cuvântului dar fără de care nu poți continua, pentru ceva ce te face împlinit și mulțumit, ceva ce nu poți atinge dar pentru ce ți-ai da viața fără a gândi o clipă —acestea sunt adevăratele lupte, acestea sunt adevăratele țeluri. Atinge subiecte importante și grele într-o conversatțe si lasă vremea de afară la o parte; ajută pe cineva din inimă și uită de bani, favoruri neîntoarse și promisiuni uitate; citește o carte sau mai bine, SCRIE una (doar pentru tine) și lasă rețelele de socializare și bârfele. Trăiește clipa și bucură-te de ea înainte să se termine. Fie ea bună ori rea, zâmbește din suflet și nu superficial. Luptă pentru imposibil! Luptă pentru intangibil! Ai credință în tine și nu te îneca ca țiganul la mal... Pentru că aceste chesti au valoarea adevărată. Deschide ochii vieții și permite vieții să-ți deschidă ochii!