Sunt o umbră pe paravanul de mătase. Un material pe care lumea-l prețuie, cei bogați îl cer iar cei săraci îl doresc. Dar eu tot o umbră rămân. Culoarea albastră ca cerul impune o durere sumbră în suflet și te face să nu te mai abați de la gânduri. îți faci falsa impresie că poți să zbori și te cuprinde un dor cumplit în inimă. Senzația că ești închis te copleșește. Îți vine a țipa, a urla, dar ce rost? Oricum nimeni nu te aude! Vocea iritantă din fundal îmi încurcă gândurile și le șterge din memorie. Unul însă rămâne. Gândul acela mult cunoscut mie, un gând frumos, complicat, dar totuși atât de simplu. Unul care niciodată nu piere orice s-ar întâmpla. Nici o voce nu-l poate alunga pentru că atâta timp cât este în mine, trăiesc.
Și mă pierd în albastrul mătăsos... Mă înfioară însuși presupunerea că dincolo de paravan există o lume incertă, însă niciodată nu am îndrăznit să pășesc pe tărâmurile ei. Dorința în mine crește și mă simt tot mai aproape să o fac. Totuși... încă nu este timpul potrivit. Mai aștept, timpul mă va ajuta. Timpul... mereu timpul. În timp mă mișc, cu timp trăiesc, cu timpul cresc. Câteodată îmi doresc să dispară timpul și să las lucrurile să mearga de la sine. Atunci când timpul va sta în loc, eu no voi mai exista! Poate e mai bine să curgă, măcar știu că trebuie să mă grăbesc.
Deci, timpul trece, zilele trec, iar eu tot ațintită la paravan rămân. Unde este curajul mult lăudat? De ce nu iese la suprafață atunci când trebuie? Vorbe în vânt. O astfel de noțiune nu există. Curajul este intradevăr rațiunea. N-ai rațiune, n-ai curaj si punct! O astfel de emoție nu poți cumpăra sau împrumuta, totul este ”aici” cum ar spune mama arătându-mi cu degetul spre cap. Nu mai rezist! Mă arde să știu ce se găsește după!
Umbra se mișcă. O ușoară senzație de apropiere. Însă eu stau pe loc! Oare se apropie altceva? E greu să trăiești în dubiu și presupuneri atâta timp iar împrejurimile să se dărâme în fața ta. E greu să crezi un lucru și să vezi cu totul altceva în timp ce al treilea ochi îl consideră ieșit din comun. E greu să auzi vorbe goale în defavoarea ta și să lupți singură pentru dreptate. E greu să nu ai întărire. E greu... dar nu imposibil. Nu toate sunt ușoare! Oare paravanul cum e, greu sau ușor? Lung, înalt, mare, lat... pare greu, însă îmi pot vedea propria-mi mână trăgându-l la o parte. De ce nu? Totul e posibil.
Lumina-i dă un luciu auriu și umbra dispare...ce se întâmplă? Asta-i tot?? Unde sunt lămuririle și așteptările mele? Umbra! A dispărut. A dispărut... Acum nu știu dacă dubiul devine mai complex sau a dispărut și acesta. De acum va fi și mai greu. Măcar umbra să o mai văd, să mai sper...
Aceeași voce iritantă de mai devreme. Nu mai pot să o aud! Nu mă concentrez, aud ca o zumzuire... in ultima instanță, aud: ”Te-ai gândit vreodată să tragi paravanul sau vei trăi veșnic în incertitudine?”
Abstract, poetic, frumos... Imi place... Continuă...! Cauta-mă pe Yahoo Messenger (mihai_lazarov2006) sau pe Facebook si poate facem schimb de mai multe idei...! Numai bine !
Dedicat generației mele, în special clasei IV6 “A fost un vis frumos și ne-a trezit realitatea” – faimoasa propoziție a dirigintelui nostru. Patru ani am fost împreună și ne-am considerat o familie, chiar dacă unii nu întotdeauna făceau parte din ea, chiar dacă unii nu se simțeau „fii” ai acestei „generații de aur”. La început eram necunoscuți și ne feream unii de alții. Mai târziu, eram nedespărțiți. Dirigintele era mereu nemulțumit de noi și mărinimos ne-a pedepsit, sau mai bine spus ne-a „cinstit”. Chiar dacă mereu căutam lămâi prin „izvor” și lăudam somnul la ore, am mâncat grătare de unghii și spuneam la poezii-pedepse ca niciodată în viața noastră; ne pierdeam în lume ca și Chirița, eram frământați într-o pădure a spânzurațiilor, plângeam la zidirea Mirei în zidul mănăstirii și încercam să descoperim enigma Otiliei; mereu găseam alinare în cabinetul 23 alături de portretul eminescian, calculatorul supraîncărcat și mașina de xerox veșnic stricată... La întoarcerea din străluc...
Se spune că suntem mai copți, mai deștepți, mai culți. Hai să ne testăm cultura, așadar! Odată cu începutul anului calendaristic mai avem și altele de sărbătorit când e vorba despre cultură. La nivel internațional – Ziua internațională a limbii materne; la nivel național, dintr-o parte îl sărbătorim pe marele poet, Mihai Eminescu, iar pe cealaltă parte pe Sfântul Sava, cel care a pus bazele culturii alfabetiste din Serbia. Ce au toate aceste aniversări astăzi în comun? Cultura, scrisul, cuvântul și toate cele pe care noi le-am uitat. Motivele sunt multe: digitalizarea predominantă ne forțează să uităm de cărți, de manuscrise, de studiu; școlile se bazează pe o multitudine de informații pe care nimeni niciodată nu le va reține; media s-a dezvoltat și ea dar nu prea putem spune că spre bine, ci mai mult spre dezamăgirea și amăgirea publicului, iar presa ținând pas cu ea. Politica a devenit mai importantă decât școala, iar procentajul de supraviețuire intelectuală scade...
După aproape 3 ani de la întoarcerea din India unde am petrecut 5 luni și de unde am rămas cu amintiri frumoase, diferite și care au avut un rol important în dezvoltarea mea morală, sentimentală, și intelectuală, am avut parte de încă o altă mare aventură într-un loc neobișnuit – Maurițius. Pentru necunoscutori, sau mai bine zis, pentru cei care au auzit de acest loc minunat (ca și mine de altfel) însă nu știu exact unde se află și cum se ajunge până acolo, Mautițius este o insulă la est de Madagascar în Oceanul Indian. Insula este minusculă încât trebuia să măresc de cinci ori harta digitală pentru a mă documenta, întinsă pe o suprafață de 2040 metri pătrați, înconjurată de plaje și cu o cascadă interioară – și nu, nu mă refer la interiorul insulei ci în interioriul oceanului! Pentru a ajunge acolo e nevoie de avion, bineînțeles, de două zboruri, mai exact. În total vreo 13 ore de zbor, o nimica toată. Nu am petrecut decât o săptămână pe această insulă, însă aș avea ce să...
Abstract, poetic, frumos... Imi place... Continuă...! Cauta-mă pe Yahoo Messenger (mihai_lazarov2006) sau pe Facebook si poate facem schimb de mai multe idei...! Numai bine !
ReplyDeleteCioran te-ar invidia !
ReplyDelete