Cuvinte...

Deja de câteva zile simt un gol în suflet. Un „ceva” ce lipseşte şi mă tot întreb ce să fie ?! Dar să o luăm mai întâi aşa: Ce este sufletul? Care este diferenţa dintre suflet şi spirit? Se spune că „ochii sunt oglinda sufletului”, dar CE este sufletul?? Să o luăm de la capăt. Spuneam că simţisem un „gol în suflet” şi nu ştiam ce este. Poate era doar una din zilele acelea când te simţi singur şi cu totul diferit de toţi ceilalţi, o zi nouă în care-ţi cade ideea că ai putea fi cetăţeanul unei alte planete, unei alte lumi. Pentru că tot ceea se întâmplă în jurul tău cu ceea ce simţi, nu corespunde. Să spunem că totuşi exista cineva care te poate înţelege (cred că aş invidia persoana respectivă!!!), iar acel cineva (în cele mai multe cazuri) sau nu este aproape-ţi, sau nu inţelege absolut TOTUL. Asta mă înfurie şi mai mult! Cu toate că, furia aceasta ţine scurt, eu pot înţelege multe „chestii” şi ţin cont să ÎNŢELEG în adevăratul sens al cuvântului. Nu poţi judeca ceea ce nu înţele...

„Un miracol nu înseamnă a zbura prin aer sau a fugi pe apă, ci a păşi pe pământ.” Încă din vechime, omul se luptă cu ştiinţa, descoperind unele manifestări necunoscute. De la prima frecare a pietrei şi prima locomotivă cu aburi, până în ziua de azi, omenirea s-a schimbat. Oamenii primitivi au descoperit flacăra, picturiile (în peşteri, pictând pe ziduri), mai târziu au fost descoperite acul, roata, carul. Aşadar, au început să se dezvolte şi unele ramuri economice precum : agricultura, pescuitul, meşteşugăritul iar datorită carului şi a (mult mai târziu descoperite) locomotivei, s-au dezvoltat transportul şi comerţul. Astăzi ne tratăm cu penicilină datorită lui Fleming. Oamenii au descoperit că unele plante pot avea efect lecuitor şi viceversa. Din păcate, unele s-au folosit într-un mod negativ, altele nu. Se considera ca Thales din Milet a fost primul care a cercetat forţa de atracţie a feritului magnetic asupra feritului obişnuit, încă în anul 600 î.H. Datorită acestei const...

„Dragostea este poezia simţurilor.” – Honore de Balzac Iubirea este una dintre cele mai vechi teme ale literaturii lumii care se bazează pe sentimentul specific omenesc ce diferă de la om la om. Iubirea este tema obsedată a literaturii. Ea se caracterizează prin atracţie reciprocă puternică, existenţa unor obstacole şi încălcarea unor reguli. Datează încă din cele mai vechi timpuri, chiar şi din mitologia greacă (Eros – zeul iubirii, Afrodita – zeiţa dragostei şi a înţelepciunii). Dragostea a fost şi este un motiv de inspiraţie într-o operă de artă (fie pictura, muzica, poezia, proza...) „Când dragostea vorbeşte, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – W.Shakespeare În mentalitatea arhaică iubirea este considerată o mare forţă şi aceasta se poate demonstra printr-un singur mit : mitul erotic al Zburătorului. Mit fundamental al poporului român. Iubirea este abordată în literatură din diferite unghiuri, de-a lungul vremii existând diferite idei referito...

Legătura care există între nou şi vechi este timpul. Necruţător trece prin noi şi uneşte vechiul de nou, lăsându-ne impresia că suntem stăpânii prezentului. Atât de puţin înseamnâ acest prezent încât nu putem a nu apela la timp pentru a face diferenţa dintre trecut şi prezent. Ce este prezentul? De unde să ştim că nu este deja în viitor? Credem că dacă trăim prezentul făcând planuri de viitor şi lăsând în urmă toate întâmplările de care am trecut, suntem stăpâni pe timp. Noţiune care ne limitează. Timpul este limitat. Trebuie să avem grijă de ceea ce facem, vorbim, auzim sau vedem; pentru că timpul nu se poate da înapoi şi orice mică / mare întâmplare din viaţă este o învăţătură. Dacă până acum ai fost orb la frumuseţile din jur, la momentele speciale şi la armonia de pretutindeni; măcar acum trezeşte-te! şi fă ceva ca să poţi observa toate acestea.

În matematică două jumătăți fac un întreg. În viață, un întreg câteodata nu face nici măcar o jumătate…

Dac-aș avea puteri supranaturale... O, dacă le-aș avea! Aș schimba-o-n lung și-n lat, cu tot cu gândurile ei. Aș întoarce-o și aș stoarce-o până ce-și va reveni... E noapte și e frig. Rătăcesc pe holde. Imagine bizară. În urma mea am lăsat bucuria... În jurul meu se-ntinde un deșert din ce în ce mai larg, zbier după ajutor dar nu e nimeni. Sunt singură. Doar eu și luna deasupra-mi luminând, doar eu și cu mine. Sentimentul de frică mă acaparează și sufocă. Închid ochii și-i deschid repede. Mă trezesc în cameră. Afară plouă. Decorul nu s-a schimbat deloc. Bezna tot mai domină și frica-mi este cel mai bun prieten acum, după singurătate... Acum doresc să posed puteri supranaturale și să schimb totul. De câte ori mă trezesc într-un deșert beznatic, sunt singură. Am nevoie de un suflet care se simte la fel în timp, ce înoată în întuneric, un suflet care mă înțelege și nu condamnă... Însă, nu mai există. Şi ori de câte ori îi prezic întoarcerea, mâ înșel... Aș schimba-o și aș numi-o...

Sunt o umbră pe paravanul de mătase. Un material pe care lumea-l prețuie, cei bogați îl cer iar cei săraci îl doresc. Dar eu tot o umbră rămân. Culoarea albastră ca cerul impune o durere sumbră în suflet și te face să nu te mai abați de la gânduri. îți faci falsa impresie că poți să zbori și te cuprinde un dor cumplit în inimă. Senzația că ești închis te copleșește. Îți vine a țipa, a urla, dar ce rost? Oricum nimeni nu te aude! Vocea iritantă din fundal îmi încurcă gândurile și le șterge din memorie. Unul însă rămâne. Gândul acela mult cunoscut mie, un gând frumos, complicat, dar totuși atât de simplu. Unul care niciodată nu piere orice s-ar întâmpla. Nici o voce nu-l poate alunga pentru că atâta timp cât este în mine, trăiesc. Și mă pierd în albastrul mătăsos... Mă înfioară însuși presupunerea că dincolo de paravan există o lume incertă, însă niciodată nu am îndrăznit să pășesc pe tărâmurile ei. Dorința în mine crește și mă simt tot mai aproape să o fac. Totuși... încă nu este ...