Cuvinte...

Ca și oricare alt copil și copilul din mine încă stă cocoțat pe tocul ferestrii privind pe geam cum se așterne covorul alb de zăpadă peste frunzele uscate de astă-toamnă, ascultă vuietul vântului melodios și numără fulgii care cad încet și într-o ordine anume. În spate arde focul din cămin și în fundal se aud sunete de colinde, iar din bucătărie se simte miros de prăjituri proaspăt coapte. La ușă se aud colindătorii iar luminițele pomului din cameră își schimbă culorile cu orice clipire a ochilor. Întreaga familie este alături și fiecare dintre noi ajută gospodina casei la aranjarea mesei. În casă se simte armonia, pacea și căldura sufletească. Acesta este visul al oricărui copil și, sper, al oricărui om în ajunul sărbatorilor de iarnă. Realitatea, însă, este altfel. Copiii de azi nu stau la geam să admire magia anotimpului și nici nu ajută familia la decorarea casei sau împodobirea pomului. Ei nu știu câtă muncă necesită gătirea mâncării sau coacerea unei prăjituri; pe ...

Nu te îneca acum ca țiganul la mal Aceasta este expresia pe care am auzit-o foarte des încă din copilarie. De fiecare dată când aveam ceva important de rezolvat sau mă apucase panica, mama mea se straduia să îmi aducă aminte de aceast proverb. Uneori atât de des încât nu o mai puteam auzi deloc, încât am renunțat să mai cred în magia acestor cuvinte... până când, după douazeci de ani, viața m-a pus în colț și trebuia să iau mai multe decizii importante și de o greutate însemnată. Atunci mi-am amintit din nou cuvintele mamei care veneau ca o motivație de a nu renunța si de a mă lupta mai departe pentru visurile mele. Există persoane cărora nu le pasă de viață, pentru care timpul s-a oprit și viața a stat. Există persoane pentru care viața merge mai departe după o logică oarecare pe care toată lumea o percepe. Și există persoane care trec pe lângă viața cu ochii închiși. Sau poate viața trece pe lângă ei și închide din ochi. La fel există și locuri unde timpul s-a oprit, unde...

Recent am descoperit că sunt cam uitucă. Nu cred că e cazul să am probleme cu memoria, ci mai degrabă nu sunt atentă la foarte multe lucruri pentru că nu sunt interesată de unele chestii și nici nu am răbdare să dau atenție la toate câte există în viața asta. De exemplu niciodată nu observ florile într-o casă (excepție făcând cele din grădină), sau suportul de chei de după ușa de la intrare. Sau orice textură de mobilă. Acestea nu sunt importante pentru mine. Mama mea este pasionată de design interior și observă orice mic detaliu într-o casă, eu nu. Îmi plac perinuțele decorative și pe ele o să le observ într-o încăpere, o să mai observ și cărțile din bibliotecă, iar dacă nu există una – asta o să-mi atragă atenția și o să mă întreb de ce oare. În concluzie, nu mă interesează prea mult cum arată o casă, ci cine trăiește în ea. Acestea fiind spuse, cea mai multă atenție îmi atrag oamenii. Îmi place să-i analizez de la comportare, dialog, gesturi, la acțiuni și aparențe. Îmi pot da s...

„A fost odată ca niciodată o prinţesă care trăia într-un castel imens şi gol. Era doar ea şi tatăl ei care îi interzise să iasă afară din odaie. Construise cetatea în aşa fel încât fata să primească mâncare prin găurile din perete şi prin canalele special menite pentru apă. Castelul avea forma unui labirint din care puteai ieşi însă pe oricare uşă ieşeai, în acelaşi loc ajungeai, astfel încât mergeai într-un veşnic cerc. La mijloc era o curte cu o groapă. Se spune că acea groapă era pedeapsa fetei dacă ieşea din cameră, forţele malefice aveau să o atragă înăuntru şi va ardea acolo veşnic precum în infernul lui Dante.” Aceasta era povestioara pe care Alberto a inventat-o în timp ce vizitasem cetatea din Agra,   punându-ne tuturor un zâmbet pe buze. După o zi cu o căldură dogoritoare, această poveste venea precum o limonadă rece şi răcoritoare. O altă poveste pe care voi începe a vă spune uneşte toate celelalte povestioare, transformându-le într-una singură precum nişte state dif...

Sunt îngrozită de ceea ce aud pe stradă zilele astea. Mi-e jenă şi ruşine de prostia omenească care ne înconjoară. Se pare că tineretul de azi se simte mai motivat de un beţiv rezemat de gardul vecinului, cu ţigara în gură şi strigând în gura mare "Cristiiii"!  Cel mai mult mă surprind studenţii veniţi din fiecare colţ al ţării şi în mijloc de sesiune strigă la rândul lor pe coridoare şi pe geamuri după acelaşi Cristi. Nu ştiam că părinţii noştri se îmbolnăvesc din cauza muncii pentru a ne asigura nouă această onoare de a striga după o fantezie de pe internet. Mă gândesc că trebuie să fie şi foarte mândri de noi că avem o minte atât de deschisă de a înţelege suferinţa unui ţăran beţiv şi durerea pe care i-a provocat-o câinele lui Cristi. Uite, chiar nu ştiam că pentru asta ne chinuim noi să terminăm o facultate, să învăţăm şi să rămânem cu ceva, pentru a ne dezvolta societatea şi a ne scoate din criză. Nu mi-am dat seama că acesta este modul prin care trebuie să întreţ...

În India chiar şi mersul pe stradă este o adevărată artă. Nu te poţi plictisi deloc pentru că mereu dai peste lucruri necunoscute şi cât se poate de ciudate. Mirosurile îmbietoare dar şi respingătoare te poartă pe străzile fără capăt şi fără logică. Ordinea caselor, numele străzilor şi curăţenia este pierdută în neant şi înlocuită de sute de oameni, tarabe cu mâncăruri, animale prietenoase şi noroi. Aerul este umed şi cald încât te transformă într-un pierde-vară fără un ţel şi fără prea multă energie. Cu toate acestea, ai suficientă putere pentru a trece prin toate câte te aşteaptă. Să luăm, spre exemplu, animalele. Crescând la ţară, eram mereu în contact cu animalele de casă. Străbunica mă punea să stau lângă ea în timp ce mulgea vaca, o hrănea, o mângâia şi spăla. Îmi spunea poveşti pentru a mă face să uit de miros, iar eu privind-o când pe ea, când pe văcuţă, parcă puteam vedea frica şi supunerea în ochii vacii. Ştia că după muls o să vină străbunicul care nu va mai fi atât ...

I recently returned from a 4-month sabbatical in India. Let's be clear about one thing - it was not a holiday. I most certainly cannot afford an occasional trip to India and stay there for the following 4 months just for the sake of it. However, I found a way to do it nonetheless. I applied for an internship abroad, I got the job, and I got paid to stay there and explore everything my little heart ever wished to explore. Now that I'm back home, everyone is asking me how was it? How did I like it? How do I find this experience? Long story short, I always tend to say it was a unique experience and that it was worth my time. Because it was, along with ups and downs, with good moments and bad moments... All in all, it was the most wonderful experience I've ever had in my entire life. But above all, it was the biggest lesson I have ever received. Are you curious enough to find about this experience that has changed my life in just 4 months? Then keep on reading.... Because the...