Cuvinte...

                Recent am văzut un comment  pe Facebook care m-a şocat pentru a nu ştiu câta oară. Văzând o profesoară de limba x (ceea ce înseamnă că a absolvit cel mai probabil Facultate de Filologie, poate chiar limba română/franceză - pentru că în Serbia doar asta este... enfin ) la o vârstă respectabilă şi cu un bagaj de ani de servici, să facă o greşeală cât se poate de banală , o aşa aparenţă nu poate decât să te şocheze. Să scrii a  câtea  şi nu a câta... Să fie oare vorba de o hipercorectitudine? Şi câte nu am mai văzut şi auzit în toţi acei ani de şcoala prin care am trecut. Ne simţim privilegiaţi să avem şcoli cu predare în limba română şi să facem parte din elevii/profesorii acestui învăţământ şi nici măcar să nu fim în stare să ne argumentăm cunoştinţele lingvistice? Jalnic. Îmi pare rău că am ajuns să vorbesc în aşa fel despre foştii mei profesori (şi nu numai), desigur că nu mă simt bine şi din cauza respe...

Cu perdelele lăsate, Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Și tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gandești la viața toată. Când din stele auroase Noaptea vine-ncetișor, Cu-a ei umbre suspinînde, Cu-a ei silfe șopotinde, Cu-a ei vise de amor. Și dacă norii deși se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. O toamnă care întârzie Pe-un istovit și trist izvor; Deasupra-i frunzele pustie A mele visuri care mor. Cum mângâie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii. Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde, Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde Par a fi snopuri gigantici de lungi suliţe de-argint, Toat-a apei, a pustiei şi a nopţii măreţie Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăţie, Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint. Te-ai dus, te-ai d...

Deobicei acele sentimente de singuratate incep intr-o bezna. Intr-o camera mica, inchisa si in intuneric. Sau intr-un pat imens in care stai intins singur, plangand. De multe ori te desprinzi de lumea reala si incepi sa traiesti in trecut, amintindu-ti orice alta memorie si intamplare decat cele petrecute in momentul de fata. Cateodata mai iei si o colie de hartie si scrii ceea ce te framanta. Nu stiu ce ajuta cel mai bine, insa stiu ca avem cu totii astfel de momente in viata. Cum sa trecem de ele? Nici asta nu stiu. Trec singure de la ele… Dintr-o data te trezesti din nou in lumea reala si nu iti mai amintesti de durere pentru un moment.  Asa trec zile, luni, ani… Si tot asa vor trece. Nu ne putem controla gandurile si nici sentimentele. Tot ceea ce incercam sa tinem inauntru, se pare ca intra si mai adanc in noi fara sa ne dam seama si se “lipeste” de subconstient. Acolo, pericol. Odata intrate, greu mai ies afara. Teama este si mai mare. Nu dorim sa aflam nimic despre noi ...

          Există tot felul de oameni. Oameni mândri, oameni caraghioşi, oameni inteligenţi. Dar, cei mai mulţi sunt cei proşti. Părerea mea, nimeni nu poate fi chiar atât de prost nici să-şi dorească acest lucru. Doar dacă are deficienţe cerebrale sau vreo boală. Pe acei îi exclud categoric. Săracii trec prin multe, au parte de tot respectul meu şi nu de judecări. Dar! Acei ce stau frumos în banca lor şi mai au şi toate posibilităţile oferite pe o tavă, cu ăia ce ne facem? E lumea plină de ei şi ceea ce e cel mai supărător este că întregul nat se ia după ei. Halal exemplu de urmat! În loc să fim cu toţii mai flexibili spre noile căi ale ştiinţei, înţelepciunii şi a tuturor lucrurilor care ni se oferă; noi ne „lăfăim” cu cei de rând. Nu mă consider niciun fel de perfecţiune întruchipată, zeiţă sau orice creatură mitologică nemuritoare spunând aceasta, dar trebuie să fim cu toţii reali – oamenii de rând aici constituind pe cei neştiutori (să nu spun „proşt...

Regăsindu-mă prin orizont.... Stând la rând într-o linie imens de lungă, mi-am dat seama de un lucru: în viaţă crezi că le ştii pe toate, când, de fapt... nu ştii nimic. După cum a spus şi Socrate : „Ştiu ca nu ştiu nimic, şi nici măcar asta nu ştiu”. De ce? Nici eu nu am înţeles aceste vorbe până de curând. Pentru că aşa trebuie să fie. Cu cât ştii mai multe, cu atât îţi dai seama câte mai ai de descoperit şi ca NU le ştii pe toate. Ştiinţa este o lungă călătorie, fără sfârşit, aş zice eu. Niciodată nu ştii ce te aşteaptă în acest voiaj. Chiar şi pe drum. Poate că dai de vreun pasager nervos, sau de unul căruia îi place să vorbească mult şi chiar dacă te străduieşti cu toată atenţia şi imaginaţia ta posibilă ca să-l înţelegi, nu poţi. Pentru că el vorbeşte o limbă străină. Una pe care tu nu o înţelegi. De aceea suntem cu toţii diferiţi şi de aceea nu-mi stă mie să vorbesc chineza sau araba, din cauză că eu am fost menită pentru cu totul altceva. Pentru alte limbi, alte cun...

Dedicat generației mele, în special clasei IV6 “A fost un vis frumos și ne-a trezit realitatea” – faimoasa propoziție a dirigintelui nostru. Patru ani am fost împreună și ne-am considerat o familie, chiar dacă unii nu întotdeauna făceau parte din ea, chiar dacă unii nu se simțeau „fii” ai acestei „generații de aur”. La început eram necunoscuți și ne feream unii de alții. Mai târziu, eram nedespărțiți. Dirigintele era mereu nemulțumit de noi și mărinimos ne-a pedepsit, sau mai bine spus ne-a „cinstit”. Chiar dacă mereu căutam lămâi prin „izvor” și lăudam somnul la ore, am mâncat grătare de unghii și spuneam la poezii-pedepse ca niciodată în viața noastră; ne pierdeam în lume ca și Chirița, eram frământați într-o pădure a spânzurațiilor, plângeam la zidirea Mirei în zidul mănăstirii și încercam să descoperim enigma Otiliei; mereu găseam alinare în cabinetul 23 alături de portretul eminescian, calculatorul supraîncărcat și mașina de xerox veșnic stricată... La întoarcerea din străluc...

Deja de câteva zile simt un gol în suflet. Un „ceva” ce lipseşte şi mă tot întreb ce să fie ?! Dar să o luăm mai întâi aşa: Ce este sufletul? Care este diferenţa dintre suflet şi spirit? Se spune că „ochii sunt oglinda sufletului”, dar CE este sufletul?? Să o luăm de la capăt. Spuneam că simţisem un „gol în suflet” şi nu ştiam ce este. Poate era doar una din zilele acelea când te simţi singur şi cu totul diferit de toţi ceilalţi, o zi nouă în care-ţi cade ideea că ai putea fi cetăţeanul unei alte planete, unei alte lumi. Pentru că tot ceea se întâmplă în jurul tău cu ceea ce simţi, nu corespunde. Să spunem că totuşi exista cineva care te poate înţelege (cred că aş invidia persoana respectivă!!!), iar acel cineva (în cele mai multe cazuri) sau nu este aproape-ţi, sau nu inţelege absolut TOTUL. Asta mă înfurie şi mai mult! Cu toate că, furia aceasta ţine scurt, eu pot înţelege multe „chestii” şi ţin cont să ÎNŢELEG în adevăratul sens al cuvântului. Nu poţi judeca ceea ce nu înţele...