Cuvinte...

I recently returned from a 4-month sabbatical in India. Let's be clear about one thing - it was not a holiday. I most certainly cannot afford an occasional trip to India and stay there for the following 4 months just for the sake of it. However, I found a way to do it nonetheless. I applied for an internship abroad, I got the job, and I got paid to stay there and explore everything my little heart ever wished to explore. Now that I'm back home, everyone is asking me how was it? How did I like it? How do I find this experience? Long story short, I always tend to say it was a unique experience and that it was worth my time. Because it was, along with ups and downs, with good moments and bad moments... All in all, it was the most wonderful experience I've ever had in my entire life. But above all, it was the biggest lesson I have ever received. Are you curious enough to find about this experience that has changed my life in just 4 months? Then keep on reading.... Because the...

Undeva în cealaltă parte a lumii, pe un alt continent, într-o altă ţară şi într-un alt oraş, există o altă Curte de Argeş care îşi revarsă iubirea, durerea şi dorul asupra fiecărui vizitator. Tot în acestă Curte există şi o "mănăstire" care a fost construită din dragoste şi lacrimi. De data acesta nu este vorba despre Ana, ci despre împărăteasa musulmană Mumtaz care în urmă cu câteva veacuri bune şi-a abandonat soţul şi cei 14 copii trecând în lumea de dincolo. De durere, Manole cel mogul ( care făcea parte din dinastia mongolă ce a cucerit India), a promis  soţiei sale  pe patul de moarte că-i va construi un mormânt şi îl va vizita la aniversare. Dragostea-i imensa, însă, nu-i permitea să construiască un mormânt oarecare , ci o bijuterie de mausoleu. În incinta oraşului Agra, împăratul mogul Shah Jahan a construit timp de 22 de ani acest mausoleu cu pietre şi materiale de construcţie preţioase aduse din întreaga Asie şi Indie. Astfel a luat naştere cel mai mare, cel mai c...

       Trenul a sosit la timp in gara si a oprit doar pentru cateva minute, astfel incat zeci de oameni se impingeau si sareau in vagoane ca libelulele. E cunoscut faptul ca nu este usor sa primesti bilete de tren in India. Le poti cumpara, insa nu stii sigur daca ai un loc in tren. Cu biletul respectiv poti calatori insa nu ai unde sta, iar politia intra dintr-un vagon in altul verificand cate persoane stau pe un scaun. Daca vrei sa fii sigur ca ai un loc, va trebui sa iti cumperi biletul cu ceva timp inainte si sa astepti confirmarea. Ei bine, acesta nu era cazul nostru atunci cand ne indreptam spre Bikaner, orasul din desert. Sariseram si noi in vagon  incercand sa ne gasim locuri, pentru ca nici nu se punea problema sa stam in picioare timp de 10 ore, ba poate si mai mult. Erau cativa baieti care ne-au facut loc si erau de acord ca sa impartim scaunul.           O chestie "indiana" ciudata care ar t...

           Jaipur, din statul Rajahstan, este un oras mare, murdar, urat mirositor, aglomerat si cu bazaruri multe. Este cunoscut dupa denumirea de "orasul roz". Comerciantii inselatori si vanzatorii magazinelor te pandesc si te atrag cu tot felul de povesti si oferte. Iti ofera ceva de baut doar pentru a te face sa cumperi ceva de la ei, cu pretextul ca esti primul lor client pe care nu-l pot refuza si viceversa. Iti face un pret bun, pentru tine ca si strain este foarte bun mai ales atunci cand transformi in valuta ta, insa daca faci doi pasi si intri in urmatorul magazin, pretul e pe jumatate. Au o tactica de vanzare bine cunoscuta de toti cei care stau aici, insa ca si turist, te poti insela foarte usor si ramai fara bani la sfarsitul calatoriei.          Am ajuns dimineata pe la 10 si un pic si nu am stiut incotro sa o luam. Autogara murdara, plina de oameni si cu indicatoare in hindi, ...

         Pe langa mirosurile de mancaruri, pe strazi te lovesti de multe care te face sa te opresti si sa privesti gura-casca. Niciodata nu as fi avut ocazia sa intalnesc oameni care dorm pe strada, se spala pe strada, isi spala hainele, le calca, fac mancare, urineaza pe unde apuca, se tund, se barbieresc etc. La noi nici boschetarii nu se spala pe strada (sau deloc). Mergand cu autobuzul scolii, in fiecare dimineata observ ceva nou. Chitkara fiind o scoala particulara si de prestigiu, copiii care o frecventeaza fac parte din clasa sociala mai ridicata. Am ocazia sa le vad casele, cel putin pe din afara, si pe unul din parinti. De obicei tatal este cel care are un renume: doctor, avocat sau orice de genul. Iti poti da seama dupa felul cum sunt imbracati: un pantalon frumos cu o camasa sau o kurta de in. E o adevarata placere sa le privesti fetele bosumflate si adormite, in fiecare dimineata aceleasi.        Trecand de la haos la curat...

          Motivul pentru care mi-am dorit sa vin in India este pentru a-mi deschide ochii, mintea si inima. Sunt unele lucruri in viata pe care le luam prea cu usurinta, nu le respectam si nu le apreciem. Am devenit persoana care plange dupa laptop pentru ca s-a stricat, iar de telefon nu ma mai dezlipesc. Am inceput sa ma intreb oare ceilalti, de pe tot acest mapamond, au ce manca sau sunt si ei preocupati de culoarea husei de telefon? Unii nu au apa deloc, iar eu ma plang ca nu am gasit brandul de apa care-mi place la supermarketul de langa mine. Altii nu au casa, nu au camera, nu au baie; si eu ma plang ca dorm in camera de zi unde se gasesc prea multe aparate pe care le foloseste intreaga familie. Era timpul sa pun punct acestor absurditati, sa-mi fac bagajul si sa plec. India este locul perfect pentru a-mi schimba modul de gandire. Doar atunci cand simti pe pielea ta, o sa inveti sa apreciezi lucrurile din jurul tau mai mult.    ...

India a fost mereu pe lista cu tarile pe care doresc sa le vizitez. Nu m-am gandit, insa, ca mi se va implini visul atat de repede. Tocmai cand incepusem sa cred ca duc o viata plictisitoare, a avut loc aceasta calatorie care inca dureaza si incepe sa-mi schimbe viata. In momentul in care am ajuns in Doha, civilizatia parca a primit o noua semnificatie. Aeroportul a fost deschis anul trecut, renovat si stralucitor, cu indicatoare la tot pasul pentru orice. Nu ai cum sa te pierzi. Boardingul se face organizat, pe grupe, intai intra cei de la clasa I si cu boarding pass special, mai pe urma cei din zona 1 si apoi zona 2, 3 etc. Chiar si in sala pasagerii sunt asezati pe grupe. Facilitand de o conectiune de internet impecabila, abia mai tarziu observasem ca in jurul meu erau numai indieni. Nu e vorba doar de culoarea pielii diferita, insa am inceput sa vad diferite stiluri de imbracaminte cu mult mai colorate. De aici a inceput aventura mea cu ei.   In avion de la Doh...

Atunci când cel mai puțin te aștepți, se întâmplă cele mai multe. Mereu am fost o visătoare. De mică îmi imaginasem că o să călătoresc când o să fiu mare. Abia acum, fiind “mare”, îmi dau seama că nu am posibilități să călătoresc atât de mult cât mi-aș dori. Un pic aici, un pic acolo și cam atât. Ceea ce am descoperit, însă, este faptul că nu călătoria în sine te schimbă și te face altă persoană, ci experiența. Faptul că ne luăm cu toții un weekend liber ca să vizităm un oraș european din apropiere, nu ne ajută prea mult. Da, te relaxezi și iei o pauză de la învălmășeala cotidiană. Cam aici se termină. Te întorci mai fericit și mai odihnit din escapada ta de trei zile și cu o mie de poze (la propriu) cu castele și peisaje mirifice. Asta până când te lasă hard diskul și le pierzi pe toate, că de, nici telefonul nu are atâta memorie câte poze putem face. De luni, înapoi la vechea rutină. Ce ai învățat nou? Poate să dai “bună ziua” într-o altă limbă și eventual o rețetă de cozonac, pe lâ...

                   A fost odată ca niciodată... Nu, nu este o poveste pentru copii. Citește în continuare. Au fost zece negri. Mititei. Pitici, vă întrebați? Nu. Erau considerați mici (de statură) pentru că trăiau într-o lume uriașă. Imposibil de uriașă și de complicată. Pe cât de imposibil era ca să trăiești și să muncești într-o astfel de lume, pe atât de mult se străduiau ei să facă acest lucru posibil. Cum au reușit? Acești mititei nu munceau nici pe, nici pentru bani, ci pentru singurul lucru care le era cel mai de preț: viața lor. Nu este vorba despre crimă, nimic de acet gen. Pur și simplu, munca acestor negrii le pune viața în pericol, iar când nu o mai pot duce pâna la un bun sfârșit, mor. În această lume uriașă mai există și albi, tot mititei. Ei se înmulțesc. Cei negri, nu. De ceea sunt și mai mulți. Zombi? Nu, dragii mei.                   Astfel, acești mititei albi împreună cu c...