Cuvinte...

Atunci când cel mai puțin te aștepți, se întâmplă cele mai multe. Mereu am fost o visătoare. De mică îmi imaginasem că o să călătoresc când o să fiu mare. Abia acum, fiind “mare”, îmi dau seama că nu am posibilități să călătoresc atât de mult cât mi-aș dori. Un pic aici, un pic acolo și cam atât. Ceea ce am descoperit, însă, este faptul că nu călătoria în sine te schimbă și te face altă persoană, ci experiența. Faptul că ne luăm cu toții un weekend liber ca să vizităm un oraș european din apropiere, nu ne ajută prea mult. Da, te relaxezi și iei o pauză de la învălmășeala cotidiană. Cam aici se termină. Te întorci mai fericit și mai odihnit din escapada ta de trei zile și cu o mie de poze (la propriu) cu castele și peisaje mirifice. Asta până când te lasă hard diskul și le pierzi pe toate, că de, nici telefonul nu are atâta memorie câte poze putem face. De luni, înapoi la vechea rutină. Ce ai învățat nou? Poate să dai “bună ziua” într-o altă limbă și eventual o rețetă de cozonac, pe lâ...

                   A fost odată ca niciodată... Nu, nu este o poveste pentru copii. Citește în continuare. Au fost zece negri. Mititei. Pitici, vă întrebați? Nu. Erau considerați mici (de statură) pentru că trăiau într-o lume uriașă. Imposibil de uriașă și de complicată. Pe cât de imposibil era ca să trăiești și să muncești într-o astfel de lume, pe atât de mult se străduiau ei să facă acest lucru posibil. Cum au reușit? Acești mititei nu munceau nici pe, nici pentru bani, ci pentru singurul lucru care le era cel mai de preț: viața lor. Nu este vorba despre crimă, nimic de acet gen. Pur și simplu, munca acestor negrii le pune viața în pericol, iar când nu o mai pot duce pâna la un bun sfârșit, mor. În această lume uriașă mai există și albi, tot mititei. Ei se înmulțesc. Cei negri, nu. De ceea sunt și mai mulți. Zombi? Nu, dragii mei.                   Astfel, acești mititei albi împreună cu c...

În toiul nopții, pe când ți-e somnul cel mai dulce, se aude un zgomot la geam. Mă ridic din pat buimăcită și speriată. Trag perdeaua la o parte și prin întunericul de afară se vede cum copacii își apleacă crengile până la sol, frunze, hârtii și alte cele zboară prin aer și vântul șuieră din plin. Împrejur e alb. A venit iarna. Mă întorc înapoi în pat, încercând să evit oglinda. Într-o seară a venit tata acasă nervos rău. Își pierdea echilibrul și se plângea de dureri de cap. A mers lângă oglindă și, îndată ce-și privi chipul, s-a înverzit la față și a zis: „Să fiu al naibii”! A strigat la mama să aducă o pătură să acopere oglinda și ne-a zis nouă să nu ne privim noaptea în oglindă că îl vom vedea pe „al necurat cu coarne mari”. „O să apară ascuns după chipul vostru, nu e de joacă”! Spunând acestea, a băgat o frică în mine încât de atunci, nici eu, nici sora mea nu ne-am mai privit în oglindă decât dimineața în timp ce ne împleteam părul și eventual la anumite ocazii când trebuia să ne...

            “Cu sau fără (de) mască”. O expresie mult auzită în liceu. Domnului profesor de limba română îi plăcea nespus să se joace cu această expresie. O folosea aproape la orice. Niciodată nu am reușit să o înțeleg deplin. Cu toții știm ce înseamnă o mască. Dacă ne luăm după Dicționarul explicativ al limbii române , vom vedea că este: 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; Fig. Înfățișare falsă. 2. Machiaj .   Azi ne machiem cu toții, dar oare purtăm și o mască? Ne ascundem după un simplu fond de ten sau există alte straturi cu mult mai groase care ne acoperă fața și nu numai?             În Grecia antică și teatru-i mult vestit, cei care purtau o mască erau actorii. Dacă mergem în I...

                    În această eră a tehnologiei avansate e ușor să scrii. Te așezi într-o poziție de 90 de grade, întinzi mâinile spre tastatura calculatorului și scrii. Apeși tastele. Este atât de simplu. Prima schiță a "Jurnalului Soldatului Rănit" am scris-o la ora 7 dimineața în autobuz pe drum spre școală, pe telefonul Nokia recent achiziționat. Aveam la dispoziție 20 de minute (cel mult) și un număr limitat de caractere. Lumea din jurul meu a încetat să existe pentru că eu nu vedeam și nu auzeam nimic. Eu eram ocupată cu scrisul. Degetul mare a luat-o razna apăsând pe taste, iar la un moment dat, când povestea devenise mai palpitantă, s-a blocat și telefonul. Am încălcat limita caracterelor disponibile într-un mesaj? Nu-i bai. Încep altul cât mai repede pâna nu uit ce trebuie să scriu. Cele 2 sau 3 mesaje erau salvate la 'Drafts' îndată ce am ajuns la școală. Întreaga zi am contemplat asupra textului cu frica de a nu uita de el c...

         E dimineață, ora 7:10 și nici măcar nu s-a crăpat de ziuă. Savurând un cappuccino de ciocolată amărui luat de la aparatul din gară, privesc bătrânele cum mătura peronul și o doamnă strigând după conductori într-o limbă nedefinită... Vântul rece îmi amorțește picioarele și lumea de lângă mine continuă să mă întrebe dacă trenul de la linia 7 merge la Vârșeț. De la curentul din gară care-mi zgâlțâie creierul răspund cu un ”Da” automat și somnoros. La întrebarea călătorului de lângă ”de ce nu este trenul mai colorat” nu mai pot răspunde și intru lăsând cafeaua care nu mă ajută deloc să zăbovească în coșul cu gunoi. Mă așez într-un loc mai ”izolat” și simt cum cele patru ore de somn își fac efectul. În mai puțin de două ore mă voi afla pe alt tărâm.         Încet, încet se ocupă și celelalte locuri din tren... Mă întreb, lumea asta unde merge sâmbătă dimineața? Privesc pe geam și mă pierd în mișcarea naturii de afară. Ajungem în vamă și ...

        Nu știu de ce, dar orice film, orice serial, revistă, carte, poveste, ba chiar orice întâmplare curentă are de-a face cu prietenia, călătoria, împachetatul și mutatul. Exact așa cum mă simt eu luna aceasta. Dat fiind că urmează să se termine visul frumos care a început acum cinci luni, pe lângă faptul că am multe de făcut, încă mai am prea mult timp rezervat și pentru gândire.        A călători înseamnă mai mult decât a pune piciorul într-un nou oraș sau țară. Este mai mult decât a privi castelele și catedralele și a te plimba pe străzile împânzite de oameni. Să analizăm un pic acest fapt. Știm cu toții ce urmează după ce ne-am cumpărat biletul și am ales destinația: bagaje, cercetări și planuri, planuri, planuri. Mie nu-mi place să fac prea multe planuri pentru că deobicei nu-mi reușesc, prefer ca lucrurile să se întâmple spontan și natural. Dar! Când este vorba despre un voyage , atunci toate planurile sunt ale mele. Unde voi merge, ce ...